Binecuvântare pentru Centrul de Instruire și Protecție

Vineri, 24 mai, zi în care sunt prăznuiți Sf. Chiril și Metodie, Centrul de Instruire și Protecție cu sediul în Chișinău a fost binecuvântat. Sfințirea centrului a fost oficiată de către preotul Octavian Moșin, la invitația dlui director Valeriu Dicusar și a angajaților instituției.

După oficierea slujbei de binecuvântare, părintele Octavian s-a adresat cu un mesaj către cei prezenți, încurajându-i în munca ce o depun întru instruirea tinerilor la 15 specialități atât de actuale și necesare în societate.

Totodată, au fost trasate câteva punți de colaborare a Centrului de Instruire și Protecție cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși, reprezentată de către pr. O. Moșin.

”Vom încerca să le sugerăm tinerilor noștri, din asociația studențească, să profite de această posibilitate de instruire în diverse domenii ale vieții sociale, în care se pot regăsi și implica chiar dacă urmează studii superioare și deja au intuit o cale profesională. Or, realitatea pe care o trăim ne arată că foarte mulți cetățeni ai acestei țări, care au urmat studii avansate într-un domeniu sau altul, sunt nevoiți să revină la diverse activități de rând, care nu necesită vreo calificare. Orice stat are nevoie de lăcătuși, liftieri, operatori, mașiniști etc., care au nevoie de o instruire în domeniu. Credem că și unui bun gospodar nu i-ar strica anumite instruiri. De altfel le-am sugerat angajaților centrului să vină cu instruiri pentru gospodarii începători”, a menționat preotul Octavian.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!