5 OCTOMBRIE – Ziua Mondială a Educației și Ziua Profesorului

De fiecare dată când rostesc cuvântul ”educație” îmi amintesc de spusele Sf. Paisie Aghioritul: ”Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma.”

Deci suntem produsul educației, care pornește de la zămislirea noastră și se extinde pe parcursul întregii vieți.

De rând cu părinții, mai mulți dascăli au contribuit la formarea mea intelectuală, morală și spirituală.

În aceste clipe îi port în suflet și în rugăciuni pe cei care au crestat în inima mea:

Viorica Alexeevna și Liubovi Dmitrevna de la fosta Școală nr. 1 din or. Drochia, apoi dl Victor Scoferța de la Liceul ”B. P. Hasdeu” din Drochia.

La Academia Teologică i-am avut aproape pe Arhim. Ermoghen (Adam), dl Petru Furtună și dna Silvia Boico.

La studii postuniversitare m-au format pr. Aurel Jivi și arhidiac. Constantin Voicu de la Facultatea de Teologie din Sibiu.

La Universitatea de Stat din Moldova, unde am crescut și tot cresc, mereu mi-a fost alături profesorul Vasile Țapoc.

Iar în viața de zi cu zi m-au susținut și m-au încurajat regretatul profesor Virgil Mândâcanu de la UPS ”I. Creangă” și egum. Epistimia (Goncearenco) de la mănăstirea Suruceni.

Un loc aparte în familia mea o au bravii pedagogi creștini și prieteni pr. Dorin și Monica Opriș din Alba Iulia.

Îi mulțumesc Domnului că v-a trimis în viața mea!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!