Trăind strâmb – gârbovim duhovnicește

M-am născut într-o familie de intelectuali, tatăl – medic, mama – profesoară. De mic eram luat fie cu tata: la policlinică, în staționar, la urgență sau chiar la morgă, fie cu mama la școală. În aceste două domenii de activitate, pedagogic şi medical, am pătruns încă din primii ani ai vieții. Eram ochi și urechi la ceea ce vorbeau părinții cu colegii, fiind martorul nu doar al unor discuții, dar și al certurilor, al bârfelor, al discuţiilor în contradictoriu etc.

De atunci îmi vine greu să înțeleg cum poate profesorul una să-i învețe pe elevi și alta să facă, cum poate medicul una să le recomande pacienților și alta să implementeze în viața proprie.

Cea mai mare nedumerire am avut-o când am citit pe un panou din spital despre consecințele nocive ale tutunului, pentru ca în câteva clipe să fiu martor cum un grup de medici a ieșit afară la fumat. Am încercat ani buni să-l conving disperat pe tata că fumatul nu este bun. De fiecare dată îmi reproșa: „Caută-ți de ale tale, eu știu ce trebuie să fac!”. Deși visam să fiu ca tata, avându-l drept model în multe, iată că astfel de vicii mă făceau să sufăr și să vreau să intru în viața matură fără patimi. Cu toată insistența, nu am fost în stare să-l conving. S-a lăsat de acest viciu singur, mai târziu. Astfel, am înțeles că omul se schimbă numai dacă vrea, dar ajutat și susținut de cei din jur. Apoi am început să înțeleg că în toate îl avem alături și pe Domnul, care încurajează orice pornire bineplăcută Lui.

La un moment dat am observat că e firesc să spui neadevărul, devenind un mincinos și jumătate. Mă minunam cât de iscusit sunt în născoceli, în care și eu începeam să cred. Cu minciunelele trăiam.

Lumea-i plină de falsitate. Oamenii deși propovăduiesc legi și adevăruri, preferă un trai strâmb, fără valori, plin de cusururi, pur pământesc… în minciună.

Cu neadevărul suntem deprinși de mici, astfel încât acesta devine normă, chiar este recomandat.

Dacă acum câteva decenii erau destule neajunsuri și omul se rupea de realitatea zilei, oricum rămânea cu picioarele pe pământ și nu trăia într-o lume iluzorie; erau sentimente firești; lumea nu era atât de egoistă… Și dacă sovieticii promiteau un trai ales în comunism, astăzi omul navighează în spații virtuale și nu mai știe de unde vine și încotro se îndreaptă.

Am ajuns să ne rupem de natură. Stăm mai mult prin case, în fața ecranelor, și nu mai urmărim când răsare și apune soarele, când înfloresc copacii, când se culeg roadele, cum se scurge timpul… Nu mai atingem un animal domestic, nu mai creștem legume… Nu consumăm produse naturale, ci tot felul de „bunătăți” artificiale.

Dar mai grav este că pierdem noțiunea de „aproape”, prin care odinioară îl recunoșteam pe orice om și, prin el, chiar pe Dumnezeu, iar astăzi am ajuns să fim singuri. Aproapele îți poate fi calculatorul, grupurile din rețelele de socializare, în viața reală în schimb rămâi de unul singur.

Relațiile la serviciu devin superficiale, suntem atenţi cu colegii doar din politețe și strict protocolar.

Comerciale sunt și relațiile familiale: eu te iubesc, pentru că tu mă iubești; eu voi avea asta, asta și asta de la partener și în același gând e celălalt.

Numai în Biserică omul își găsește locul și rostul, apoi și împlinirea sufletească. Aici el descoperă o lume reală, obiectivă, iubitoare… deși fiecare rămâne cu particularitățile și neajunsurile sale. Aici înveți să privești totul cu alți ochi: îngăduitori, iubitori, iertători… aici apare pofta de viață în Adevăr.

Tocmai am petrecut praznicul Schimbării la Față a Domnului și parcă vrei să rămâi în lumina lui Hristos ce radiază tot de ce este însetat suflețelul nostru.

Hristos ne spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” (Ioan 14, 6). Deci nimeni nu poate descoperi adevărul decât în lumina Lui Hristos, nimeni nu poate trăi corect decât în Biserica Lui, nimeni nu poate crește în virtute decât raportându-se la El, nimeni nu-și poate salva viața, dacă se leapădă de El.

Să revenim la realitățile vieții pe care le rânduiește și le binecuvântează Cel de Sus și astfel vom vindeca gârbovirea noastră duhovnicească.

Preot Octavian MOȘIN

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!