Tendințe ale implementării Religiei în învățământul preuniversitar din Republica Moldova

Pr. Octavian Moșin

doctor în teologie

Problema educaţiei ortodoxe în şcolile de toate nivelurile rămâne deschisă. Realitatea pe care o trăieşte Republica Moldova arată că „unde nu este credinţă în Dumnezeu, nu există nicio frână a răului”, ceea ce ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care se împotrivesc cu atâta râvnă educaţiei religioase a viitorilor cetăţeni ai acestei ţări. La acest argument moral am putea adăuga şi unul de ordin istoric, enunţat de părintele Dumitru Stăniloae: „Creştinismul se află structural în etnogeneza poporului român”. Rămânând la acest capitol, este cu neputinţă să trecem şi peste un argument de ordin cultural, care pledează pentru reintroducerea religiei ca obiect de studiu în învăţământ. Marii gânditori ai secolului al XX-lea susţineau ideea că omul este, în primul rând, o fiinţă religioasă. Astfel, Mircea Eliade spunea că „a fi sau, mai degrabă, a deveni om înseamnă a deveni religios”[1] sau că „a trăi ca fiinţă omenească este în sine un act religios”[2].

Celor care cred că Dumnezeu nu există şi că cerul este gol, putem să le amintim că fundamentarea ateistă a lumii a adus-o, în cele din urmă, la marginea prăpastiei. Întoarcerea ateistă de acolo nu este posibilă, aşa că numai acea latură a umanităţii care nu a fost atât de letal afectată de ateism, adică sentimentul religios, mai oferă o şansă.

Dar toate acestea trebuie cunoscute şi de copiii noştri, care cresc într-o societate desacralizată. Necunoaşterea fundamentelor credinţei creştine, a Bibliei, a istoriei Bisericii, a moralei şi a învăţăturii creştine are drept efect un imens gol în cultura generală, chiar şi a unor aşa-numiţi intelectuali. Ce pot înţelege aceştia din capodoperele artistice de inspiraţie creştină, de care sunt pline muzeele lumii? Un renumit cercetător din domeniul istoriei literaturii se întreba cândva, în legătură cu minunata figură de stil „Lumină lină”, folosită de Anton Pan, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu şi Tudor Arghezi: care dintre cei patru şi de la cine s-a inspirat? Mare i-a fost mirarea când i s-a spus că, de fapt, toţi patru luaseră „lumină lină” direct din cântarea de la Vecernie „Lumină lină…”.

Astăzi, în marile frământări pe care le trecem, revenirea la normele acceptabile de convieţuire socială şi de dezvoltare a cetăţenilor noştri se poate înfăptui numai în baza credinţei creştine ortodoxe, care se poate realiza prin introducerea educaţiei religioase.

Recapitulând cele enunţate, vom constata că fiecare ţară ortodoxă tinde să aibă o continuitate spirituală. Anume prin studierea religiei în şcoli, această tendinţă poate fi susţinută şi protejată de Biserică. Prin predarea religiei în şcoli, copilul învaţă ce este familia, cunoscută drept celula societăţii, pentru că aceasta este “biserica cea mică”, casa iubirii. Acolo se formează viziunile micului credincios. Şi tot de acolo porneşte societatea. Păstrarea acestei tendinţe reprezintă misiunea învăţământului religios, care a fost introdus, recent, în şcolile din Republica Moldova.

Aşadar, pornind de la actualitatea temei, ne-am propus drept scop să prezentăm în context istoric introducerea şi implementarea învăţământului religios în instituţiile preuniversitare.

Înainte de a trece la subiectul propriu-zis, vom revedea per ansamblu cum s-a dezvoltat învăţământul religios în diferite perioade istorice prin care a trecut teritoriul dintre Prut şi Nistru. Astfel, în perioada ţaristă (1812-1917), şcolile primare reprezentau prima treaptă a învăţământului bisericesc. Este cunoscut faptul că pe lângă bisericile parohiale existau şi şcoli. Ele se deschideau, de regulă, în vreo chilie alăturată sau înşişi clericii îşi puneau casele la dispoziţia celor care doreau să studieze Cuvântul lui Dumnezeu. La început, acolo mergeau copii de preoţi, iar ulterior au început să fie admişi şi copii ai enoriaşilor. Cadrele didactice în şcolile respective erau reprezentate prin preoţi şi dascăli din teritoriu. Trebuie menţionat că aceste şcoli nu erau luate sub un control strict din partea autorităţilor ţariste. De asemenea, nu aveau un statut unic de organizare şi nici un program de studiu elaborat, care ar fi reglementat procesul de învăţământ. Dascălii care activau în aceste instituţii de învăţământ îşi elaborau individual planurile. La sfârşitul perioadei de studii, elevii trebuiau să cunoască cele patru operaţii matematice, să posede deprinderi practice de a citi şi a scrie în limba română şi slavonă, precum şi cunoştinţe elementare în domeniul ortodoxiei[3]. Un factor important în apariţia în masă a şcolilor parohiale a fost elaborarea, în 1836, a „Regulilor pentru şcolile primare din eparhia Olăneţ”[4]. Acest document oficializează instruirea primară, subordonând-o autorităţilor ecleziastice. Conform acestui act, preotul-învăţător era numit de către arhiereul local, printr-un aviz special”[5]. Se interzicea remunerarea bănească a acestuia de către părinţi. Principalele obiecte de studiu erau: cititul şi scrierea, aritmetica, catehismul. Drept manuale serveau: Bucoavna, Psaltirea, Ceaslovul şi Bazele învăţăturii creştineşti[6].

Datele statistice arată că, în 1845, în Basarabia funcţionau 326 de şcoli bisericeşti parohiale, în care activau 346 de preoţi-învăţători şi învăţau 5 177 de copii de ţărani[7]. Şcolile erau asigurate cu manuale. Aşa, de exemplu, în 1861, Sfântul Sinod a trimis în Basarabia 6 500 de exemplare ale lucrării „Iniţiere în învăţătura creştină”[8]. În 1864, în Basarabia au apărut şcoli duminicale în care se preda Decalogul, Rugăciunile, Sfintele Taine, Noul şi Vechiul Testament, Slujbele Bisericii Ortodoxe şi Cântul bisericesc[9].

Apariţia şcolilor primare ministeriale şi a celor de zemstvă a condus la scăderea numărului şcolilor bisericeşti. Totuşi preoţii erau invitaţi şi acolo, pentru a preda cursul „În Legea Domnului”. În cadrul acestor şcoli se formau şi coruri de cântăreţi, care, în zilele de sărbătoare, cântau în biserică[10].

Spre 1917, învăţământul religios din şcolile primare a înregistrat un regres, cauzele acestuia fiind de ordin politic. În 1905, în toate şcolile a fost introdus un program unic de activitate. La rândul lor, preoţii deschideau şcoli elementare de gramotă, unde nu se cerea un program anumit, iar profitând de situaţie, ulterior acestea erau transformate în şcoli bisericeşti[11]. În cadrul numeroaselor congrese de preoţi, care s-au desfăşurat la Chişinău în anii 1908 şi1910, a fost redobândit dreptul preoţilor locali de a asista la examene în şcoli, de a frecventa toate şcolile din parohie, de a asista la rugăciunile de dimineaţă ale elevilor şi la orele de religie, de a organiza discuţii cu elevii, în timpul acestora urmând să se realizeze instruirea etico-religioasă şi verificarea cunoştinţelor învăţăceilor.

Situaţia nu s-a schimbat nici în perioada interbelică, atunci când Basarabia revine în hotarele României. Preoţii întâmpinau aceleaşi probleme ca în perioada precedentă.

În 1921, Ministerul Învăţământului din România a introdus în Basarabia învăţământul obligatoriu pentru toţi copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani[12]. Preoţii locali îşi continuau activitatea în aceste şcoli. În 1927 a fost verificată activitatea clericilor în domeniul învăţământului. Controlul ar fi fost motivat prin „indiferenţa unor preoţi în procesul de predare a religiei”[13]. Tot aici se menţiona ca „preoţii care neglijează predarea religiei să fie invitaţi a-şi îndeplini datoria… şi sub niciun motiv nu se pot abate de la misiunea de păstor-învăţător în şcoală”[14].

S-a constatat că, în parohia Truşeni, în 1926 au existat 6 şcoli în care preda teologia părintele V. Nicov. În parohia Păuleşti, preotul Vladimir Cudriţchi nu preda religia în şcolile satului, din cauza că „revizoratul şcolar şi direcţiunea şcolii îi puneau piedici”[15]. În alte cazuri, preoţii aveau motive obiective de a absenta de la ore. Aşa, de exemplu, preotul din parohia Palanca, I. Silvestru, în această perioadă frecventa orele la Facultatea de Teologie din Chişinău. Iar preotul din comuna Tătăreşti, judeţul Orhei, Gheorghe Bânzaru, fiind bolnav de reumatism la picioare, nu doar că nu putea să se ducă la şcoală, dar şi slujba la biserică o oficia rar. În unele cazuri, când preotul-paroh era absent, el numea în locul său clerici de rang inferior. Aşa, de exemplu, în locul preotului din parohia Petuşca, Mihail Chiriţa, care era plecat la studii în Chişinău, preda fratele său, Evstratie Chiriţa. În alte cazuri, învăţătorul civil preda şi religia. De exemplu, în parohia Ghidighici, preotul N. Jereghi a predat în şcoala primară în timpul anului şcolar 1926-1927, însă doar elevilor din clasele a III-a şi a V-a, în celelalte clase religia fiind predată de învăţătorii respectivi[16]. O situaţie asemănătoare a fost atestată şi în parohia bisericii „Sf. Gheorghe”, din comuna Cojuşna. Aici, religia era predată de părintele-paroh, protoiereul Grigorie Ciubuc, numai în şcoala medie din localitate.

În şcolile primare din sat, în baza ordinului Inspectoratului Basarabiei, cu începere din anul şcolar 1926-1927, religia se preda numai de către învăţătorii din instituţiile respective. După mai multe convorbiri s-a decis ca în anul şcolar 1927-1928 religia să fie predată de către preoţii parohiei. Dificultatea consta şi în faptul că unii preoţi efectuau serviciile divine în câteva biserici. Astfel, Vladimir Kaminsky din parohia Pogoneşti, la 19 iunie 1927, comunica Arhiepiscopiei următoarele: „Deoarece parohia mea este compusă din satele Drăsliceni, cu două şcoli şi 5 învăţători, Logăneşti – o şcoală, Măgdăceşti – o şcoală şi Paşcani – o şcoală, îmi este imposibil de a îndeplini adevărata misiune de păstor-învăţător în şcoală”[17]. La rândul său, preotul din comuna Redeni, Gheorghie Danilov, se plângea că, până la 1925, el a predat la şcoala primară locală fără nicio întrerupere, însă ulterior a fost îndepărtat de la această misiune obligatorie, deoarece comitetul şcolar i-a stabilit anumite ore şi zile de predare, ceea ce a şi cauzat imposibilitatea de a-şi îndeplini misiunea. Tot comitetul şcolar a fost cel care a împiedicat activitatea, în şcoala primară din comuna Scorţeni, a preotului Mihai Prodan. Un alt caz îl vizează pe preotul Gheorghe Buruiană din parohia Recea. El a predat religia până în anul 1924, atunci când a fost înlăturat de către directorul şcolii, din motiv că nu a înaintat o petiţie către Direcţiunea şcolii, ca să i se permită să predea acest obiect în instituţia respectivă. Preotul a vrut să evite neînţelegerile cu directorul Mihail Arventiev şi s-a adresat către Inspectoratul de Învăţământ Primar. Dar de acolo nu a primit niciun răspuns. Prin urmare, el a tras următoarea concluzie: „Văd că Ministerul de Instrucţiuni Publice sistematic merge pe calea de a înlătura preoţimea din şcoală”. Tot el scria că „dacă se pot lua măsuri din partea chiriarhului nostru, cu mare dragoste dorim să intrăm înapoi la şcoală”[18].

Primind aceste scrisori, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Chişinăului a intervenit din timp, solicitând Inspectoratului şcolar din Basarabia să confirme şi să îl recunoască pe fiecare preot din parohie drept învăţător de religie în comuna sa. Neprimind un răspuns oficial, la 7 noiembrie 1927, Consiliul a emis un ordin prin care se informa că preotul trebuie să intre în şcoală, căci Legea învăţământului primar îi permite acest lucru, iar acolo unde nu va fi acceptat, acest fapt să fie comunicat Arhiepiscopiei. Tot aici se menţiona că: „În predarea religiei preoţii se vor conforma programei analitice, lărgind-o în ceea ce priveşte cunoştinţele din cartea Noului şi Vechiului Testament şi cărticica de rugăciuni a Î.P.S. Arhiepiscop Gurie, până când vom reuşi să avem un manual separat de religie pentru cursul primar, lucru de care Consiliul eparhial, împreună cu sfatul «Frăţimii profesorilor de religie», se ocupă în prezent şi are toată grija”[19]. Tot aici se recunoştea şi chiar se sugera ca, acolo unde nu este posibil ca un preot să predea religia în toate şcolile din parohie, obiectul respectiv să rămână pe seama învăţătorilor, însă sub supravegherea protopopului.

Indiferent de situaţia educaţiei religioase la un moment istoric sau altul, până în zilele noastre s-au păstrat amintiri despre rolul preotului în procesul educaţional din sat. Aşa, de exemplu, Raisa Sclifos din satul Işnovăţ povesteşte despre anii 1935-1940, când învăţa în clasele primare. Tatăl ei era cântăreţ în biserica „Sf. Nicolae” şi îşi lua fetiţa cu sine, ca să cânte la strană. În fiecare miercuri şi vineri venea protopopul Ion Carauş, care le preda copiilor religia. La începutul orei, copiii rosteau rugăciunea „Tatăl nostru”[20].

În anii 1940-1941, când mulţi învăţători au fost nevoiţi să emigreze în Vechiul Regat, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, anume preoţii au fost cei care i-au înlocuit.

Când au venit sovieticii, din cauza politicii ateiste promovate în sate, multe biserici parohiale au fost închise, iar preoţii s-au văzut nevoiţi să părăsească locaşurile sfinte. Biserica Ortodoxă a cunoscut un regres considerabil, iar în aceste condiţii este evident faptul că nu putea fi vorba despre predarea religiei în şcoli.

După 1989, când s-a destrămat URSS şi a luat naştere mişcarea naţională, ai cărei adepţi pledau pentru renaşterea spirituală a poporului, au apărut premise pentru reintroducerea învăţământului religios în şcolile din Republica Moldova.

Germenii predării religiei în şcoală au încolţit în cadrul Institutului Naţional de Instruire Continuă (astăzi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei), rectorul INIC, Ştefan Todiraşcu, acceptând proiectul “Arta de a deveni Om”, autor Nicolae Bujor. Conceptul acestui proiect era fundamentat pe credinţa creştin-ortodoxă. După consultarea specialiştilor de la catedra Ştiinţe Educative, dl N. Bujor a fost angajat în calitate de lector şi ţinea un curs pentru directorii adjuncţi pe educaţie. Trebuie să recunoaştem că în primii ani de libertate spirituală orele dlui N. Bujor erau foarte solicitate, deoarece pedagogii nu mai auziseră niciodată în cadrul cursurilor de formare despre Dumnezeu şi despre creaţionism.

În anii ’90 ai sec. al XX-lea educaţia religioasă se realiza în cadrul activităţilor extraşcolare.

După reformarea Institutului Naţional de Instruire Continuă, Nicolae Bujor, cu un grup de iniţiativă, obţin de la Primăria mun. Chişinău un spaţiu pe str. Armenească şi organizează Centrul municipal “Arta de a deveni Om”. Trebuie să menţionăm că Biserica Ortodoxă din Moldova încă în anul 1991 face o adresare către ministrul ştiinţei şi învăţămîntului, Nicolae Matcaş, şi către ministrul culturii şi cultelor, Ion Ungureanu, prin care propune pentru tipar studiile realizate de Nicolae Bujor, menţionând, printre altele, că ,,paginile acestor studii corespund întocmai celor mai vechi şi sănătoase idei exprimate în Biblie şi în alte surse ale literaturii ortodoxe” (scrisoare înregistrată cu nr. 70-3/XII-1991, semnată de arhiepiscopul Chişinăului Vladimir).

Conceptul “Artei de a deveni Om” este studiat minuţios de teologi şi în sânul Bisericii Ortodoxe apare un grup de adepţi ai ideii că şcoala are nevoie de educaţie creştin-ortodoxă, că religia trebuie readusă în planurile de învăţământ.

Ideea de a preda religia în şcoli drept disciplină aparte este promovată de ziarul „Curierul Ortodox”, fondat în 1995 de Mitropolitul Vladimir şi părintele Pavel Borşevschi, paroh al bisericii „Sf. Dumitru” din Chişinău, avându-l drept redactor-şef pe Nicolae Fuştei, doctor în teologie şi istorie, colaborator al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Secretarul responsabil al ziarului era protoiereul Vasile Ciobanu, paroh la biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din comuna Costeşti, raionul Ialoveni[21]. De atunci, această publicaţie a dus o luptă consecventă pentru revenirea la studierea religiei în şcoli.

În noiembrie 1995, la iniţiativa unui grup de preoţi şi mireni, promotori ai ideii introducerii religiei în şcoală, Mitropolitul Vladimir a adresat preşedintelui ţării Mircea Snegur, preşedintelui Parlamentului Petru Lucinschi şi prim-ministrului Andrei Sangheli o scrisoare deschisă, în care cerea modificarea alineatului (8) din articolul 35 al Constituţiei Republicii Moldova – „Dreptul la învăţătură”. Se cerea ca statul să asigure, în condiţiile legii, libertatea învăţământului religios în şcolile primare din ţară[22]. Potrivit acestei modificări, Legea învăţământului prevedea următoarele: 1. Religia este inclusă în planurile de învăţământ ale Ministerului Învăţământului ca disciplină şcolară pentru clasele I-VIII; 2. Elevii aleg religia şi confesiunea cu acordul părinţilor sau al tutorilor, în lipsa părinţilor; 3. Profesorii de religie sunt admişi la predarea disciplinei doar cu binecuvântarea Bisericii; 4. Reuşita elevilor la orele de religie este apreciată doar cu note la purtare, precum şi prin alte forme de stimulare a sârguinţei lor; 5. Manualele de religie, materialele didactice şi metodele de predare sunt elaborate de către specialişti în teologie, în colaborare cu specialişti în pedagogie şi sunt aprobate de Biserică, asigurarea financiară fiind suportată de stat, ca şi în cazul celorlalte discipline şcolare[23].

Drept urmare, la 20 decembrie 1995, la iniţiativa preşedintelui Mircea Snegur, la Preşedinţie s-a desfăşurat o întrunire cu participarea Mitropolitului Vladimir, viceministrului învăţământului, S. Musteaţă, directorului Serviciului de stat pentru problemele cultelor pe lângă Guvernul Republicii Moldova, Gh. Armaşu, consilierului prezidenţial pe problemele minorităţilor naţionale şi ale cultelor, V. Gribenşcicov, consilierului prezidenţial pe probleme de politică internă, V. Josu, şi consilierului prezidenţial pe problemele învăţământului şi ştiinţei, T. Colesnic. În cadrul întrevederii s-a discutat subiectul introducerii religiei ca obiect de studiu preuniversitar. În urma acestei discuţii s-a convenit asupra creării unei comisii mixte, din reprezentanţi ai Bisericii şi ai Ministerului Învăţământului, cu scopul de a elabora modalităţile de predare a religiei pornind de la posibilităţile oferite de legislaţia în vigoare[24].

În acest sens a fost emis chiar şi un decret prezidenţial, cu nr. 451. Comisia era formată din 12 persoane: 5 din partea Bisericii, printre care Vasile Ciobanu, Pavel Borşevschi, colaboratoarea AŞM Angelina Savin. Din partea statului au fost numite 7 persoane, printre care şi şefa Direcţiei învăţământului din cadrul Primăriei municipiului Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb. Copreşedinţi ai comisiei au fost desemnaţi: din partea Bisericii – Nicolae Fuştei, din partea statului – Gheorghe Cojocaru. Activitatea comisiei se desfăşura anevoios, în special din cauza opoziţiei reprezentanţilor Ministerului Învăţământului faţă de ideea introducerii religiei în şcoală. Abia la 28 iunie 1996, comisia şi-a elaborat propunerile. Documentul a fost semnat de 11 reprezentanţi ai acesteia.

Tot atunci, propunerile au fost prezentate preşedintelui M. Snegur. La rândul său, ultimul a înaintat Parlamentului o iniţiativă prezidenţială. Conform legislaţiei, această lege trebuia să fie examinată în plen. Legislativul agrarian de atunci, prin Comisia parlamentară pentru învăţământ şi mass-media, a tergiversat sub diferite pretexte luarea unei decizii, în cele din urmă respingând propunerile Comisiei mixte[25].

Sondajul unei organizaţii nonguvernamentale, efectuat în anul 1996, pe un eşantion naţional reprezentativ ce a întrunit 1 487 de persoane din 26 de localităţi, a constatat că două treimi (64%) din populaţia Republicii Moldova se pronunţau atunci pentru introducerea religiei ca obiect de studiu în şcoală. 25% dintre persoanele chestionate s-au exprimat împotriva modificărilor în procesul de instruire în vederea studierii religiei, iar 12% nu au formulat o opinie în acest sens. În acelaşi timp, sondajul a arătat că cea mai mare pondere în categoria care sprijinea introducerea cursului de religie la acel moment o aveau persoanele cu studii superioare (65%), cele de vârstă înaintată (67%), populaţia autohtonă (86%). Dintre cei care nu au acceptat studierea religiei de către elevi, majoritatea o constituiau respondenţii cu vârsta cuprinsă între 30 şi 49 de ani, cu studii medii (27%)[26].

În anul 1997 un grup de iniţiativă format din slujitori şi membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi porneşte colectarea semnăturilor pentru introducerea religiei în învăţământ prin reglementare constituţională. Fiind necesare peste 200 de mii de semnături, s-a reuşit strângerea a doar 40 de mii.

Revenind la ideea introducerii religiei, curios este faptul că aceasta a fost vehiculată şi de unii politicieni, în special în perioada campaniilor electorale. Aşa, de exemplu, în 1999, fracţiunea deputaţilor Partidului Popular Creştin Democrat din Moldova a venit cu o iniţiativă legislativă privind predarea religiei în şcoli. Astfel, la 25 iunie 1999, în cadrul şedinţei plenare, Parlamentul a votat, în prima lectură, un amendament la Legea învăţământului potrivit căruia religia urma să fie studiată în şcoli. Vicepreşedintele Parlamentului de atunci, Iurie Roşca, menţiona că „oportunitatea acestui act derivă din procesul constant de degradare morală a societăţii, iar studierea religiei ar putea opri decăderea moravurilor”. Potrivit proiectului de lege, elevii care nu au atins vârsta de 16 ani puteau să frecventeze orele de religie dacă părinţii sau tutorii lor nu se împotriveau. La atingerea majoratului, elevii ar fi putut decide singuri dacă doresc sau nu să studieze această disciplină. Împotriva studierii religiei în şcoală s-au pronunţat unele partide de stânga, care au invocat încălcarea libertăţii conştiinţei cetăţenilor[27]. La rândul său, preşedintele Comisiei pentru cultură, ştiinţă şi învăţământ, Gheorghe Duca, a prezentat un raport pozitiv. El a propus însă ca religia să fie introdusă ca disciplină obligatorie numai în învăţământul primar, fiind predată de către învăţători. Numai în acest caz activitatea lor putea fi remunerată din bugetul de stat. Din cauza unor interese politice, această iniţiativă nu a avut succes, fiind respinsă de către deputaţii din alte partide.

În pofida faptului că proiectul de lege nu a fost adoptat, statisticile de atunci ne arată că, în 1999, religia se preda facultativ în 35 de şcoli din republică, circa 8 mii de elevi studiind acest obiect[28].

Tot aici trebuie menţionat că tergiversarea soluţionării acestei probleme a cauzat proteste din partea credincioşilor, fapt care a dus la adoptarea de către Parlament, în anul 2000, aunei legi potrivit căreia, de la 1 septembrie 2000, urma să înceapă predarea, în clasele primare ale şcolilor din Republica Moldova, a obiectului „Educaţia moral-spirituală”. Această lege a fost adoptată în grabă, iar Ministerul Învăţământului nu era pregătit pentru noile modificări. În consecinţă, introducerea obiectului de studiu a fost amânată până la 1 ianuarie 2001[29]. La 23 ianuarie 2001, Consiliul Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei adoptă Hotărârea nr. 29/2 “Cu privire la Concepţia şi Curriculumul educaţiei moral-spirituale în clasele I-IV”. Potrivit acestei hotărâri:

Se aprobă cu titlu experimental Concepţia şi Curriculumul educaţiei moral-spirituale în clasele I-IV, autori dr. hab. V. Pâslaru ş.a.

Se aprobă cu titlu experimental Concepţia şi Curriculumul educaţiei moral-spirituale în clasele I-IV, autori N. Bujor ş.a.

Aşadar, în clasele primare, la disciplina obligatorie Educaţie moral-spirituală, au fost aprobate două Curriculumuri. Primul, autor V. Pâslaru ş.a., conţinea două teme care au legătură cu credinţa creştină. Este vorba despre tradiţiile populare ale Naşterii şi Învierii Domnului Iisus Hristos. În rest, erau teme care abordau subiecte social-umane. Deci, până la urmă, solicitarea Bisericii Ortodoxe privind predarea religiei în şcoli nu a fost satisfăcută. Principalul argument invocat de autorităţi era că introducerea disciplinei „Religia creştin-ortodoxă” ar leza drepturile celorlalte confesiuni religioase înregistrate legal în Republica Moldova.

Câţiva studenţi ai Academiei de Teologie au efectuat un sondaj de opinie referitor la problema educaţiei religioase. Ancheta compusă din 14 întrebări a fost distribuită la patru instituţii de învăţământ din sectorul Botanica al capitalei – trei licee şi o şcoală mixtă. Din cele 500 de anchete repartizate, 221 au fost completate. Rezultatele obţinute arătau următoarele: la întrebarea „Cât contează educaţia religioasă în instruirea generală a copilului?”, atât pentru părinţii ortodocşi, cât şi pentru cei din alte confesiuni prevala răspunsul „mult” şi „foarte mult”. Cei care au răspuns „deloc” sau „puţin” au motivat prin faptul că educaţia religioasă trebuie făcută în primul rând acasă şi după aceasta la şcoală. Totodată, o bună parte dintre părinţi a recunoscut că nu sunt în stare să-şi educe de sine stătător copiii în ceea ce ţine de aspectul religios – circa 185 de persoane. Cea mai mare parte a respondenţilor (37%) a opinat că ar fi suficientă o singură oră de religie pe săptămână. Pentru desfăşurarea de două ori pe săptămână a orei respective s-au exprimat 31,8% dintre intervievaţi, de trei ori – 6,1%, de patru ori – 9%, de cinci ori – 2,3%. Per ansamblu, 78,3% dintre creştinii ortodocşi şi-au exprimat dorinţa ca copiii lor să studieze religia, 12,1% au răspuns negativ, 8,7% s-au arătat indiferenţi, iar 0,9% nu au dat un răspuns[30].

În 2005, discuţiile despre introducerea religiei în şcoală au revenit în prim plan. A fost elaborată o programă şcolară, precum şi manualele pentru clasele I-IV. Însă guvernarea de atunci nu a dorit să introducă această disciplină în instituţiile preuniversitare, din moment ce doar 120 de şcoli au acceptat religia ca obiect de studiu.

În anul 2005 este fondată şi Asociaţia pentru Educaţie Creştin Ortodoxă (în continuare AECO), organizaţie neguvernamentală care, împreună cu altele de acest fel, urmăreşte apărarea, promovarea şi consolidarea valorilor creştin-ortodoxe în sistemul de educaţie şi instruire. Pe parcursul anilor, aceasta a înaintat mai multe iniţiative cu referire la educaţia creştin-ortodoxă a tinerilor din Republica Moldova, printre care: Declaraţia naţională despre nocivitatea educaţională a cursului „Deprinderi de viaţă” (Scrisoare deschisă către Guvernul Republicii Moldova, cursul fiind anulat prin ordinul prim-ministrului din 04.10.2005); Iniţiativa către Mitropolia Moldovei despre necesitatea unui acord de colaborare între Mitropolia Moldovei şi Ministerul Educaţiei (20.06.2006); Iniţiativa către Mitropolia Moldovei în legătură cu editarea manualelor de religie pentru clasele I-IV (24.07.2006); Iniţiativa către Ministerul Educaţiei, înaintată împreună cu alte asociaţii obşteşti, în legătură cu predarea religiei în şcoală începând cu 2010-2011.

La rândul lor, preoţii nu au ezitat în acest răstimp să viziteze şcolile şi să poarte discuţii cu copiii. Astfel, după anul 2005, Religia a fost predată în unele şcoli chiar şi ca obiect opţional. Unii preoţi se confruntau cu dificultăţi. Aşa, de exemplu, preotul Gheorghe Gotca din satul Chirsovo spunea că lecţiile lui erau întotdeauna puse în orar ultimele, iar mulţi elevi veneau la ore deja obosiţi. În asemenea condiţii era imposibil de a preda religia în şcoală[31].

Totuşi slujitorii Bisericii nu au renunţat la această idee şi sub conducerea regretatului episcop Dorimedont (Cecan) – un mare ctitor al şcolilor duhovniceşti din nordul republicii – au fost editate mai multe cărţi. Cu participarea preoţilor Pavel Borşevschi şi Vasile Ciobanu, precum şi a preotesei Liliana Trohin (Creţu) au fost elaborate manuale de Educaţie creştin-ortodoxă pentru clasele I-IV şi Ghidul învăţătorului. În total s-au editat 25 000 de manuale, o cantitate neînsemnată pentru şcolile din Republica Moldova.

Problema introducerii religiei în şcoală a fost abordată şi în anul 2010. Istoricul şi politicianul Valeriu Pasat a venit cu iniţiativa de a organiza un referendum privind subiectul respectiv. Denumirea disciplinei s-a propus a fi „Bazele Ortodoxiei”. Iniţial, Mitropolia Moldovei a susţinut această iniţiativă şi la 8 mai 2010 aavut loc Adunarea Generală pentru susţinerea referendumului naţional privind introducerea disciplinei „Bazele Ortodoxiei”. Adunarea s-a desfăşurat în scuarul Cadedralei Mitropolitane din Chişinău. Organizatorii contau pe faptul că prin votul direct al cetăţenilor Republicii Moldova se va contura oportunitatea legală de a preda Ortodoxia în şcoală. Astfel, a fost creat un grup de iniţiativă care trebuia să se ocupe de colectarea semnăturilor în favoarea introducerii disciplinei. În calitate de preşedinte a fost ales cercetătorul Valeriu Pasat. Pentru strângerea de semnături se planifica să fie trimise, în satele şi oraşele Moldovei, 3 000 de persoane, pedagogi, academicieni, medici şi profesori[32].

Autorităţile s-au opus iniţiativei lui V. Pasat. La 15 iunie 2010, Curtea de Apel a anulat hotărârea Comisiei Electorale Centrale, prin care a fost înregistrat grupul de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor privind desfăşurarea unui referendum pentru predarea obligatorie a „Bazelor Ortodoxiei” în şcoli. Decizia Curţii de Apel a fost luată după ce mai multe organizaţii nonguvernamentale au depus plângeri în instanţă, calificând studierea obligatorie a religiei în şcoli drept încălcare a dreptului la libera alegere.

La 1 iulie 2010 afost luată decizia de a introduce în şcoală disciplina opţională „Religie”. Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove s-a declarat nemulţumită de hotărârea Guvernului şi s-a pronunţat pentru introducerea în planul de învăţământ a disciplinei „Bazele Ortodoxiei”[33].

Disciplina aprobată de Guvern este predată elevilor din clasele I-IX. Elevii frecventează aceste ore doar la solicitarea părinţilor. Clasele se formează în funcţie de numărul de cereri din partea părinţilor. Potrivit Ministerului Educaţiei, cursul este predat o oră pe săptămână, de către profesori sau preoţi. Aceştia trebuie să primească acreditarea Comisiei speciale formate de Ministerul Educaţiei. Pentru această disciplină, în anul2011, afost elaborată curricula şcolară. Au fost pregătite cadre didactice cu instruire în pedagogie, iar pentru pedagogi – în teologie.

La Costeşti, raionul Ialoveni, religia se predă în două licee, în clasele I-XII. În şcoală predă un masterand în teologie. El este remunerat ca şi ceilalţi pedagogi din şcoală.

Profesorii de religie nu notează activitatea elevilor la acest obiect, pentru că, aşa cum explică preotul Vasile Ciobanu, „religia vine pe calea inimii şi abia apoi pe calea raţiunii”. Tot el spune că cine nu predă la ora actuală fie nu are curaj, fie nu are dorinţă.

În prezent, problema predării religiei în şcoli rămâne a fi una deschisă. Potrivit preşedintelui AECO, Tatiana Doibani, situaţia din ţara noastră la acest capitol nu este una de invidiat. „Starea predării religiei se caracterizează prin iniţiative nesusţinute şi de jos şi de sus, în timp ce societatea stă într-o parte şi aşteaptă cum se va termina experimentul. Lumea, din păcate, nu prea conştientizează cât de mult este nevoie de Dumnezeu în zilele noastre, în sistemul de educaţie. De asemenea, baza materială a cursului de religie lasă de dorit, iar în vizorul educaţiei religioase nu sunt clasele superioare”, precizează Tatiana Doibani[34]. În aceste condiţii, „ca să vieze, cursul de religie are nevoie de acoperire cu activităţi extracurriculare: cercuri, olimpiade, tabere de odihnă, concursuri, periodice”.

Ideal ar fi ca religia creştin-ortodoxă să fie un obiect cu nimic mai prejos decât matematica, limba sau istoria, susţine preşedintele AECO: „Copilul are dreptul să cunoască şi acest domeniu al experienţei umane, cu atât mai mult că este o moştenire pozitivă, valorică. Consider instruirea şi educaţia religioasă un modul important în opera de formare a personalităţii umane. Omul nu poate exista fără credinţă. Se conştientizează sau nu acest fapt, credinţa rămâne a fi nu numai partea integrantă a umanităţii, ci şi modalitatea de bază prin care se asigură legătura ei cu esenţa primordială – cu Dumnezeu. Aşa cum personalitatea umană presupune pe lângă multiplele facultăţi ale inteligenţei şi cea a credinţei, lipsa instruirii şi educaţiei pentru credinţă favorizează apariţia unui sector profan în sistemul de inteligenţă umană şi persoana poate devia spre forme vulgare ale credinţei, fenomen pe care îl avem în civilizaţia contemporană. Neopăgânismul duce la degenerarea credinţei în om şi la pierderea legăturii lui cu Dumnezeu, cu eternitatea. Fără această legătură, omul riscă să piardă calitatea sa de om”.

Din 1 iulie 2011 este reorganizat Departamentul mitropolitan Studii, care monitorizează procesul de predare a religiei în şcoală. S-au realizat câteva seminare de formare a cadrelor implicate în predare şi se încearcă stabilirea unei colaborări mai eficiente între Biserică şi Ministerul Eduicaţiei.

Din cele expuse mai sus concluzionăm că Biserica, în demersurile sale pentru introducerea predării religiei în şcoli, a cunoscut câteva etape, marcate de impedimente şi neînţelegere din partea autorităţilor. Aceasta nu a dus însă la stoparea iniţiativelor în acest sens.

O societate prosperă, sănătoasă trebuie să se bazeze pe valorile şi principiile creştine. Religiei îi aparţine rolul fundamental în educarea generaţiilor viitoare, deoarece „frica de Dumnezeu” poate să îl determine pe om să nu săvârşească fapte rele. Pentru credincioşi nu trezeşte îndoială faptul că „duhul creează forme”, de aceea cum va fi „duhul” copiilor noştri, aşa va fi şi viitorul societăţii noastre.

[1] Eliade M. Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Bucureşti, 1981, p. 9.

[2] Eliade M. L’Epreuve du Labirinthe, Paris, 1987, p.176.

[3] Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1874, nr.19, р. 728.

[4] Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1873, nr.20, р. 668.

[5] Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1875, nr.20, р. 774.

[6] Халиппа И. Очерки по истории народного образования в Бессарабии в первой половине XIX в. // Труды Бессарабского церковно-археологического общества. Кишинев, 1902. Т. IV, p. 36.

[7] Защук А. Материалы для географии и статистики России. Бессарабская область. СПб. 1862, р. 403.

[8] Яновский К. Кишиневская гимназия. Историко-статистический очерк // Записки Бессарабского областного статистического комитета. Кишинев, 1867, т. II, p. 40.

[9] Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1900, nr.19, р. 27.

[10] Vezi mai detaliat în: Думиника И. Храм Успения Божией Матери села Кирсово. Исторические аспекты. Кишинэу. 2012.

[11] Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare – ANRM). F. 209, inv. 1, d.527, f. 14.

[12] Андрус О.Г. Очерки по истории школ Бессарабии и Молдавской ССР в первой половине XX века. Кишинев, 1951, р. 101.

[13] ANRM. F. 1135, inv. 2, d.11, f. 2.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem, f. 6.

[16] Ibidem, f. 12.

[17] Ibidem, f. 14.

[18] Ibidem, f. 28.

[19] Ibidem, f. 34v.

[20] Sclifos R. Amintiri din şcoală // Curierul ortodox. 1998, nr.5, р. 3.

[21] Vasile Ciobanu. Înregistrare audio din 8. 06. 2012.

[22] Scrisoarea deschisă a Mitropolitului Chişinăului şi întregii Moldove Vladimir către Preşedintele Republicii Moldova, dl Mircea Snegur, Preşedintele Parlamentului, dl Petru Lucinschi, şi prim-ministru, dl Andrei Sangheli // Moldova Suverană, Chişinău, 18 noiembrie 1995, p.1.

[23] Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove. Nu frica de poliţie este condiţia creşterii unui bun cetăţean, ci ascultarea şi frica de Dumnezeu // Moldova Suverană, Chişinău, 18 noiembrie 1995, p. 2.

[24] Întâlnire la Preşedinţia Republicii Moldova // Curierul Ortodox, 1996, nr.1, p. 2.

[25] Declaraţia Bisericii Ortodoxe din Moldova vizavi de predarea obligatorie în şcolile de stat a disciplinei „Educaţia moral-spirituală” // Steaua Betleemului, Edineţ, 11 noiembrie 2000, p. 6.

[26] Două treimi din populaţia Republicii optează pentru predarea religiei în şcoală. Ce motive mai are puterea să boicoteze voinţa poporului? // Ţara, nr. 31, 19.04.1996; Curierul ortodox, 1996, nr. 8, p. 2.

[27] Se pare că religia va fi studiată în şcoală // Curierul ortodox, 1999, nr. 9-14, p. 3.

[28] Ibidem.

[29] Declaraţia Bisericii Ortodoxe din Moldova…, p. 6.

[30] Este necesară introducerea religiei în şcoală? (Sondaj) // Făclia, 30.03.1996; Curierul ortodox, 1996, nr.7, p. 8.

[31] Думиника И. Храм «Успения Божией Матери»…р. 126.

[32] A fost constituit grupul de iniţiativă care va colecta semnături pentru predarea religiei în şcoli // Curierul ortodox, 2010, nr. 5, p. 3.

[33] CSJ a spus „Nu”, dar Pasat nu renunţă la predarea ortodoxiei în şcoală // Curierul ortodox, 2010, nr. 7, p. 3.

[34] Interviu cu T. Doibani. Înregistrarea 28.06.2012.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!