Stagiu de formare continuă la Religie pentru pedagogii de la Căușeni

Timp de trei săptămâni Liceul Teoretic Ion Creangă din or. Căușeni a găzduit Cursurile de formare profesională continuă la disciplina opțională Religie, pentru pedagogii care predau această disciplină în raion.

Cursurile au fost organizate de către Institutul de Științe ale Educației în parteneriat cu Cabinetul metodic din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Direcţia Educaţie Căuşeni.

Deoarece s-au adunat peste douăzeci de pedagogi din teritoriu, formatorii s-au deplasat la Căușeni. Din echipa de specialiști fac parte R. Solovei, coordonatoarea Ariei curriculare Ştiinţe Socioumanistice, Arte și Tehnologii din cadrul IŞE, preoții O. Moșin și S. Boldirescu, precum și lectorii universitari  V. Raischi și V. Vrabii.

Cursurile au avut o durată de trei săptămâni, incluzând  trei module: Didactica disciplinei Religia, Psihopedagogie şi  Tehnologii Informaţionale şi de Comunicare în educaţie.

Scopul general al cursurilor a vizat:  dezvoltarea competenţelor profesionale în didactica religiei şi psihopedagogie din perspectiva formării competenţelor şcolare la elevi şi promovarea valorilor morale şi educaţionale în formarea  personalităţii elevului.

Valorizarea de către formatori a modulelor susmenţionate au creat participanţilor oportunităţi de:

  • înţelegere a specificului disciplinei Religie în formarea moral-spirituală a persoanei;
  • actualizare/reacltualizare a unor conţinuturi curriculare specifice disciplinei Religie;
  • valorificare a strategiilor şi tehnologiilor educaţionale pentru realizarea calitativă a prevederilor curriculumului modernizat din perspectiva pedagogiei competenţelor, a promovării moralei creştine şi a valorilor general-umane;
  • valorificare a modelelor de proiectare didactică constructivistă;
  • exersare a diverselor modalităţi de activizare  a elevilor în cadrul lecţiei;
  • exersare a evaluării rezultatelor şcolare în contextul pedagogiei competenţelor;
  • valorificare a reperelor praxiologice moderne ale activităţilor extraşcolare cu tematică moral- creştină;
  • înţelegere a legităţilor psihosociale ale educaţiei moderne;
  • cunoaştere a diverselor modalităţi psihologice pentru eficientizarea procesului educaţional.

În cadrul cursurilor participanţii au făcut un veritabil schimb de experienţă în ceea ce priveşte predarea disciplinei Religia. Menţionăm, în acest context, implicarea activă a pr. Nicolae Jelihovschi, care a prezentat într-o manieră captivantă exemple de bune practici privind proiectarea şi desfăţurarea activităţilor extracurs cu tematică creştină la Liceul Meşterul Manole din s. Sălcuţa.

La finalul cursurilor, Direcția mitropolitană a donat fiecărui pedagog câte un set de cărți ziditoare de suflet.

Semnează pr. Octavian Moșin

din partea Institutului de Științe ale Educației 

P.S.: Aducem mulţumiri Direcţiei Educaţie Căuşeni, colaboratorilor Cabinetului Metodic al Mitropoliei Moldovei şi administraţiei Liceului Ion Creangă din Căuşeni pentru contribuţie substanţială la buna organizare a cursurilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!