Spectacol creștin ”Departe de casă, aproape de Dumnezeu” în nordul Italiei

În perioada 29 aprilie   1 mai 2017, în mai multe orașe din nordul Italiei, a fost prezentat un Spectacol creștin  cu genericul „Departe de casă, aproape de Dumnezeu”, consacrat Învierii Domnului și Duminicii Femeilor Mironosițe.

În cadrul acestuia au evoluat: Grupul coral „Gnosis”, conducător Sergiu Crudu, care a venit cu un buchet de cântări duhovnicești, Monica Pîrlici, câștigătoarea concursului național ”Moldova are talent”, ediția 2013, recitând poezii creștine semnate de autori bine-cunoscuți ca D. Turcea, Gr. Vieru, I. Druță, A. Mateevici ș.a. și subsemnatul, care a moderat evenimentul și a venit cu meditații pascale de la suflet la suflet.

Spectacolul s-a desfășurat în comunitățile ortodoxe păstorite de slujitorii noștri, iar sute de creștini dreptmăritori, originari din Republica Moldova, care se află în Italia au participat la acest eveniment. Toți au fost cuprinși de emoții aparte, împărtășind că atât cântările, cât și cuvintele rostite i-au răscolit până în cele mai adânci colțișoare ale sufletului. Creștinii și slujitorii noștri stabiliți în această țară sunt dornici de comunicare, iar acest spectacol i-a readus sufletește pe meleagurile natale, amintindu-le de casă, de părinți și de cei dragi.

Acest pelerinaj al tinerilor a demarat în parohia ortodoxă din or. Bologna, preot Trifon Bulat, care ne-a vorbit despre specificul vieții spirituale în această urbe și despre comunitatea ortodoxă pe care a închegat-o acum cinci ani. Părintele, ca toată lumea plecată de acasă, muncește pentru a-și întreține familia, iar în zilele de duminică și de sărbători se roagă cu și pentru credincioșii din preajmă. Am vizitat orașul și principalele sfințenii.

Apoi ne-am deplasat în or. Parma, fiind întâmpinați de credincioșii și parohul bisericii pr. Dumitru Doleanschii. Cu toții ne-am rugat în cadrul Privegherii, după care a urmat spectacolul. Părintele Dumitru a povestit din istoria parohiei, pe care o conduce mai bine de un deceniu, iar oaspeții au avut posibilitatea să comunice cu credincioșii noștri stabiliți în acest oraș.

Prin ce a impresionat această parohie: spirit organizatoric și mobilizarea credincioșilor în diverse activități culturale și de asistență socială. Și dacă la strană participă zeci de cântăreți, în altar numeroși tineri și bărbați îl ajută pe părinte. S-a simțit că este o parohie vie și plină de tineri.

Duminica Mironosițelor a început cu Sf. Liturghie la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Padova, preot-paroh Vasile Șestovschi. Biserica a fost neîncăpătoare pentru credincioșii veniți după hrană sufletească. Numeroși creștini, în special copii, au primit Taina Împărtășaniei, iar după slujbă părintele Vasile a rostit un cuvânt de învățătură despre femeile mironosițe și a transmis un emoționant mesaj de felicitare tuturor femeilor prezente la slujbă. A urmat concertul propriu-zis, la care au participat peste două sute de creștini, inclusiv corul de copii al parohiei.

La Trevizo s-a ajuns în amiaza zilei de duminică, unde se desfășura un concert de amploare consacrat femeilor creștine. În acest oraș se ostenește în calitate de slujitor părintele Ioan Ciobanu, care a întâmpinat oaspeții cu multă căldură. După spectacol au avut loc discuții cu oficialități ale orașului și cu credincioșii veniți la sărbătoare. În cadrul evenimentului a fost organizată și o expoziție cu diverse lucrări în stil național.

Luni, 1 mai, au fost vizitate alte trei parohii. În dimineața zilei am mers în or. Ferrara, în care de câțiva ani slujește părintele Oleg Văscăuțanu. Părintele a împărtășit emoțiile trăite, menționând printre altele: „Nu pot fi  măsurate și răsplătite în kilograme, kilometri sau în bani emoțiile pe care le-am trăit împreună în cadrul acestui spectacol… ne-ați făcut o sărbătoare de neuitat și ați lăsat o părticică din voi în sufletele noastre”.

A urmat orașul Milano, în care sunt numeroși creștini ortodocși. La spectacolul din acest oraș au venit credincioși din mai multe parohii din zonă, după care ne-am delectat în convorbiri de suflet și o excursie prin bisericile și la locurile istorice din oraș.

În seara zilei am ajuns în parohia noastră din or. Rovereto, preot-paroh Ioan Grebănosu, care a întâmpinat tinerii și slujitorii cu pâine și sare, iar după prezentarea spectacolului a primit alese felicitări prilejuite de serbarea zilei de naștere. Corul parohiei a îndulcit inimile cu câteva cântări liturgice, apoi a fost organizată o agapă creștină.

Totodată, în aceste în aceste zile a fost vizitată parohia ”Sf. Treime” din or. Novelaro, preot-paroh Ghenadie Popadiuc.

Călătoria tinerilor interpreți s-a încheiat cu vizitarea orașului Veneția și cu cântarea „La mulți ani!” pentru toată lumea de bună credință din această țară.

Iată și câteva gânduri împărtășite credincioșilor în cadrul acestor întâlniri:

  • Toate dobândesc sens prin Marea Jertfă a Mântuitorului, iar Învierea Sa rupe lacătele iadului și prin ridicarea Lui de pe Cruce avem șansa să trăim o nouă viață, de oameni liberi și iubitori.
  • Temnițele din toate vremurile și din toate locurile au născut numeroși martiri. Iadul închisorilor s-a dovedit prilejul celor mai sublime creații literare. Asistăm la convertirea suferinței în creație.
  • Cântarea și poezia pot deveni o rugăciune, iar de această realitate ne-au convins acești tineri.
  • Viața e mai mult ca moartea. Credința și iubirea ne fac să fim deasupra morții. Însă e nevoie de o credință dreaptă și de-o iubire curată, prin care depășim orice frică, neputință… Cel ce-și încredințează viața lui Hristos n-o pierde, o salvează, pentru că Hristos a Înviat și doar El este în stare să ne scape!
  • Cine nu învață să-l iubească pe Dumnezeu prin aproapele nu se poate iubi pe sine. Iubirea este dialog prin rugăciune. Totul fără Dumnezeu este un mare gol, e deșertăciune… un nonsens.
  • În viața aceasta nu contează când, unde și cât trăim, dar cum trăim pentru Dumnezeu și aproapele. De asta ne putem mântui oriunde, departe de casă și ne putem pierde chiar acasă. I-am zis întâlnirii noastre ”Departe de casă, aproape de Dumnezeu”, pentru că în momentele grele, de încercare, de atâtea lipsuri și pline de tristețe la sigur doar Dumnezeu ne este cu adevărat prieten. Or, Dumnezeu lucrează prin oameni…

 

Pr. Octavian MOȘIN 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!