Slujba de Sf. Grigore la Dumbrava mi-a uns sufletul

În prima duminică a fiecărei luni mă regăsesc alături de credincioşii din Dumbrava. Mulţi sau puţini nu ştiu, dar duminica aceasta au participat circa 70 de persoane, iar 12 copilaşi s-au împărtăşit.

Mare bucurie când vezi credincioşii adunaţi la o rugăciune comună!

Unii vin pe jos chiar din cele mai îndepărtate locuri ale vilelor, acest drum fiind un adevărat pelerinaj. Îl parcurg cu atâta râvnă, căci este o binecuvântare pentru cei care se nevoiesc şi în acest mod.

De la începutul anului ni s-au adăugat în cor câteva privighetoare, astfel cântarea e cu totul aparte. Uneori se mai include şi părintele diacon Anatolie cu baritonul său, iar cântarea Iubite-voi Doamne, aduce o linişte şi pace sufletească.

De mare ajutor e atâta lume – sora Maria la pangar, fatele Vitalie la clopote, Constantin şi Valeriu în altar, fraţii Mihail şi Efimie cu pomelnicele, dar şi Avram cu strânsul jertfei.

Cealaltă lume stă cuminte în rugăciune…

Aici la Dumbrava ne simţim ca într-o familie lărgită.

La finele slujbei gustăm puţin izvar şi câte o tartină şi ne dăm seama că nimic nu poate fi mai gustos în lume afară de Hristos, oferit în Sf. Împărtăşanie, spre care îi îndemnăm pe credincioşi să se apropie.

Voi fi câteva slujbe în aşteptarea reîntâlnirii în prima duminică a lunii martie la slujba din Dumbrava!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!