Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, o chemare la schimbarea noastră

În ziua prăznuirii Schimbării la Față a Domnului Iisus Hristos, sâmbătă, 19 august 2017,  Sfânta Liturghie la biserica „Înâmpinarea Domnului”, USM a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Preotul paroh Octavian Moșin.

După citirea pericopi evanghelice părintele Octavian a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un cuvânt de învățătură despre semnificaţia sărbătorii Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos pentru viaţa Bisericii şi pentru viaţa fiecăruia dintre noi.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit sa schimbe faţa lumii; dorindu-şi şi schimbarea noastră, care ar însemna să ne facem oameni noi, să ne umplem de dragoste, bunătate, mila şi compasiune faţă de cei din jur. Iar pentru o asemenea schimbare nu e nevoie să mergem departe, Dumnezeu a înălţat pretutindeni câte un Tabor duhovnicesc, care sunt sfintele biserici din inimile noastre. Pe aceste altare Mântuitorul Hristos Se jertfeşte, Se răstigneşte şi ni Se dăruieşte, aducându-ne dragoste, pace şi lumină divină.

Schimbarea la Faţă a Domnului se vrea o schimbare a noastră a tuturor. Muntele Taborului vrea să fie o casă a noastră şi o biserică a noastră comună. Fiecare dintre noi ar vrea să se regăsească printre ucenicii fideli, pe care i-a ales Mântuitorul, care s-au învrednicit de această lumină. Pentru aceasta ar trebui ca fiecare dintre noi să tindă la o schimbare proprie, la o reînnoire a vieţii sale duhovniceşti.

La finalul Sfintei Liturghii a fost binecuvântate roadelor viței-de-vie, ca semn de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu care dăruieşte oamenilor darurile Sale, daruri care se obţin prin binecuvântarea lui Dumnezeu.

La această sărbătoare, cre­dincioșii au avut posibilitatea de a se închina icoanei cu chipul Maicii Domnului de la Hârbovăţ, de care se vor putea bucura creştinii  pe durata întregului post.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!