Sărbătoare de suflet pentru copilaşii din Criuleni

Protopopiatul de Criuleni şi Dubăsari, dimpreună cu primăria or. Criuleni, a organizat ample activităţi consacrate Zilei copilului.

La biserica „Minunea Sf. Arh. Mihail” din or. Criuleni s-au adunat numeroşi slujitori, părinţi şi copii, săvârşindu-se Acatistul Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor.

A urmat conferinţa tematică „Noua generaţie şi educaţia: abordări teologice”, avându-l drept invitat pe preotul Octavian Moşin, conferenţiar la USM. Părintele profesor s-a referit la crizele şi dificultăţile unei educaţii creştine în realitatea pe care o trăim, venind cu un mesaj ziditor de suflet şi pentru copiii prezenţi.

Cu mesaj de salut către cei prezenţi s-au adresat părintele protopop Teodor Pelin şi Primarul de Criuleni dl Dumitru Simon.

A urmat o procesiune spre monumentul Sf. Ştefan cel Mare, unde s-a săvârşit slujba de Te Deum, depuneri de flori, precum şi un amplu program cultural-distractiv.

Copiii au primit dulciuri, îngheţată şi alte daruri. Din partea Mitropolitului Vladimir fiecare elev prezent la eveniment a primit câte un atlas biblic.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!