Să trăim împreună Naşterea Domnului şi Boboteaza

Slujbe şi activităţi la biserica “Sf. Petru Movilă” din Dumbrava

Ianuarie 2016

Mai bine de un deceniu slujitorii şi cântăreţii bisericii din Dumbrava colindă casele credincioşilor vestindu-le Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Din data de 2 ianuarie până în ajunul Naşterii se merge cu Steaua, înălţându-se rugăciunile praznicului şi binecuvântându-se gospodăriile celor care aşteaptă cu bucurie Crăciunul.

Programul procesiunii cu icoana şi steaua conform străzilor:

Sâmbătă, 2 ianuarie, 12.00-16.00 – str. Buiucani, M. Boţ, Prieteniei;

Duminică, 3 ianuarie, 12.00-20.00 – str. Drumul Vilelor, Sf. Gheorghe, Frumoasa, Rariştei, Durleşti, Teilor, M. Cebotari;

Luni, 4 ianuarie, 15.00-20.00 – Vierul, Zăvoiului, Sf. Petru Movilă, Fântânilor, M. Sadoveanu, Sf. Ioan Botezătorul;

Marţi, 5 ianuarie, toată ziua în sectoarele vilelor, conform solicitărilor. Vă rugăm telefonaţi: 079481586.

Miercuri, 6 ianuarie, Ajunul Crăciunului, ora 8.00 – Ceasurile Împărăteşti;

ora. 23.00 – SLUJBA NAŞTERII DOMNULUI;

Vineri, 8 ianuarie, Soborul Maicii Domnului, ora 8.00 – acatistul Maicii Domnului;

Miercuri, 13 ianuarie, SF. PETRU MOVILĂ (HRAMUL LOCALITĂŢII), ora 8.00 – Sf. Liturghie – sobor de preoţi;

Joi, 14 ianuarie, Sf. Vasile cel Mare, Tăierea împrejur, ora 8.00 – Sf. Liturghie;

Luni, 18 ianuarie, Ajunul Bobotezei, ora 7.00 – Sf. Liturghie, Sfinţirea Agheazmei Mari;

Marţi, 19 ianuarie, Boboteaza, ora 7.00 – Sf. Liturghie, Sfinţirea Agheazmei Mari;

Miercuri, 20 ianuarie, Sf. Ioan Botezătorul, ora 8.00 – Acatistul.

Apoi din ajunul Bobotezei timp de o săptămână vom merge cu Iordanul, sfinţind şi binecuvântând casele credincioşilor.

Programul mergerii cu Iordanul prin localitate:

Marţi, 19 ianuarie, 16.00-20.00 – Drumul Vilelor, Rariştei, Frumoasa, Sf. Gheorghe;

Miercuri, 20 ianuarie, 16.00-20.00 – str. Prieteniei, M. Boţ, Buiucani, Durleşti, Sf. Ioan Botezătorul;

Joi, 21 ianuarie, 16.00-20.00 – str. M. Sadoveanu, Fântânilor, Sf. Petru Movilă, Zăvoiului;

Vineri, 22 ianuarie, 17.00-20.00 – str. Vierul, str. M. Cebotari, Teilor;

Sâmbătă, 23 ianuarie, 12.00-16.00 – în sectoarele vilelor, conform solicitărilor. Vă rugăm telefonaţi: 079481586.

Vecernia şi Utrenia, sâmbătă şi înaintea sărbătorilor, ora 15.00.

Sfânta Liturghie, duminică şi de sărbători, ora 8.30.

Acatistul Sf. Petru Movilă, luni, ora 18.00.

Preot-paroh Octavian Moşin

Tel.: 060286586, 079481586


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!