Să fugim sau nu de lume?

Aflându-ne în perioada postului Nașterii Domnului, dar și trăind vremuri deloc ușoare, unii încearcă să găsească un refugiu în Biserică. Însă mulți asociază viața duhovnicească cu ceva sumbru și rupt de viața cotidiană și, când trec prin crize și dificultăți peste puterile lor, încearcă să scape de ele retrăgându-se într-o mănăstire sau în „chilia” lor. Tot mai multă lume depresivă, care nu mai are chef de viață, care apelează la medici, psihologi… unii ajung și la biserică.

Omul de astăzi nu întotdeauna rezistă regulilor de joc și ritmului vieții. Adesea renunță la toate, spunând că nu se mai poate descurca. Astfel îi vedem pe mulți secătuiți de vlagă trupească și sufletească.

Cum ar fi corect: să renunțăm sau nu la activitățile de zi cu zi de dragul celor duhovnicești? Această întrebare ne-o adresează mulți oameni care se confruntă cu diverse dificultăți și obstacole ale vieții.

În primul rând, Biserica nu este în drept să decidă, ea doar sfătuiește și încurajează omul pe calea cea bună și dreaptă. Decizia trebuie să fie luată de către fiecare în parte, căci Domnul ne-a înzestrat cu libertate și conștiință.

Apoi, omul urmează a fi doar ajutat să depășească orice greutate cu ajutorul lui Dumnezeu, întru care s-ar încrede și potrivit Căruia și-ar rândui viața pământească, gătindu-se în același timp către cea veșnică, cerească.

Totodată, urmează să fim conștienți că omul rămâne a fi o ființă socială, el nu poate exista de unul singur. Deci trebuie ajutat să-și găsească locul și rostul lui în această lume.

Nu putem ajunge la cunoașterea și trăirea întru Domnul decât prin aproapele nostru. Și dragostea creștină tot este una care se manifestă în raport cu oamenii și cu Dumnezeu.

Și Biserica are caracter de comunitate, adunare de suflete care au același crez și își manifestă credința în comun. Chiar și sihaștrii țin de anumite obști monahale, nu se rup de ele, ci revin în ele mai înduhovniciți și pentru a primi Sfintele Taine.

Și praznicul de astăzi, al Intrării Maicii Domnului în Biserică, este foarte grăitor. Fecioara Maria a fost închinată de la 3 ani la templul vremii, unde a petrecut timp de 12 ani, dar pentru o misiune aparte. Părinții ei, Ioachim și Ana, credeau că va fi o bună soție și mamă, dar s-a dovedit a fi cu viață aleasă pentru Dumnezeu și omenire.

Același ar urma să fie și scopul retragerii noastre, prin post și rugăciune, fie acasă, fi în alt loc potrivit, dar cu scopul de a reveni mai întăriți lăuntric. Să revenim la ascultările și la chemările noastre.

Un creștin adevărat nu renunță în fața provocărilor, greutăților, căderilor, neputințelor, ci luptă până la urmă. Nu ar trebui să ne preocupe atât fuga de lume, deci de societate, cât fuga de păcate și de patimi. Cei chemați pentru călugărie sunt o mică parte a lumii, dar restul se nevoiesc în lume. Mănăstirea, pentru creștinii din lume, trebuie să fie familia, serviciul…

Să renunțăm aşadar la viața necuviincioasă, pentru a intra în adevărata viață, veșnică, cu Dumnezeu. Căci Cel de Sus ne va cerceta nu atât după faptul unde am trăit, în mănăstiri sau în lume, dar cum am trăit pentru El și pentru aproapele, stăruind în virtute.

Preot Octavian Moșin

Material publicat în ziarul „Literatura și Arta”

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!