„Să formăm monahi cu ţinuta de altă dată” – arhimandritului Iov (Cristea) la ceas aniversar

Sâmbăta trecută am serbat creştineşte la mănăstirea Curchi. Împreună cu profesorii şi absolvenţii programului de masterat Studii filologice şi spiritualitate creştină din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, am poposit la sfânta mănăstire, unde eram aşteptaţi de către unul din absolvenţi – părintele arhimandrit Iov (Cristea).

Astăzi cuvioşia sa a ajuns la un frumos ceas aniversar. Cu acest binecuvântat prilej, am fost rugat să-i transmit un mesaj din partea colegilor, dar şi a profesorilor facultăţii, care, de altfel, l-au caracterizat în felul următor: „Om vesel, pin de viaţă, energic, activ, ce emană o pace deosebită, cu o privire calmă şi cu voce blândă. Un coleg devotat şi străduitor, săritor la nevoie şi foarte atent cu cei din jur.”

Probabil, sunt nişte calităţi omeneşti, de rând cu cele ale unui slujitor vrednic al altarului.

Ceea ce m-a impresionat, e bunătatea părintelui, care te copleşeşte. „Bunătatea este fondul sufletelor alese.”, spunea Victor Hugo. Or, bunătatea de-a dreptul naşte altă bunătate, căci izvorăşte din Bunătatea supremă, deci Dumnezeu.

Prin bunătatea omului îi vezi iubirea, înţelepciunea…

Nu-i dorim, părintelui magistru, decât să înmulţească virtuţile, iar în toate să fie prezentă mama lor – smerenia, ce-l caracterizează.

Domnul să-i dea ani mulţi, fericiţi şi împliniţi.

Să ne înscrie şi pe noi în pomelnicul sfinţiei sale şi să ne aibă în sfintele rugăciuni!

Să învăţăm a ne ruga unul pentru altul!

Cu dragoste frăţească,

Preot Octavian Moşin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!