Purtarea crucii

Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. (Marcu 8, 34).

Astăzi cinstim Înălțarea Sfintei Cruci (14/27 septembrie). Amintim de Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, semn care devine arma creștinului în lupta cu răul.

Și viața creștinului este asemănată cu o cruce care urmează a fi dusă.

Crucea personală trebuie raportată la cea a Mântuitorului. Astfel, nu este închipuită mântuirea fără de purtarea crucii. Dar ce reprezintă această purtare a crucii?

Sunt multe cruci, dar felurile lor sunt trei: primele sunt crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi necazuri şi, în general, dintr-o nefericită soartă pământească; a doua categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile şi cu poftele, pentru a câştiga virtuţile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sunt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.” (Sf. Teofan Zăvorâtul).

Nu este suficient doar a lua crucea, ci este mare nevoie de a o purta. Aceasta, deși ne amintește de Golgota, nu este totdeauna grea și plină de suferință. „Crucea paternităţii ori a maternităţii, crucea de a fi fiul bun al unor părinţi buni, crucea copilului dedicat învăţatului ori a tânărului care îşi doreşte să fie curat şi să nu murdărească slava lui Dumnezeu cu mizeriile lumii, crucea medicului care vrea să rămână medic, a profesorului decent în educaţie ori a jurnalistului decent în informaţie şi scriitură sunt numai câteva dintre formele de crucificare bucuroasă” , menționează pe bună dreptate părintele Constantin Necula.

În același timp viaţa duhovnicească nu constă numai în îndulcirea cu pacea şi mângâierea, ci, chiar lipsiţi de mângâiere, oricum să purtăm crucea duhovnicească cu seninătate.

Atunci când primiţi mângâieri duhovniceşti, mulţumiţi lui Dumnezeu şi nu vă necăjiţi când acestea vă sunt luate şi când întunericul ia în stăpânire sufletele voastre. Harul Domnului păstrează măsura, ca să nu vă mândriţi din cauza dobândirii acelor mângâieri; trimite umilinţă şi schimbare, dar nu ne părăseşte definitiv. Fiţi în pace, primiţi pe cea dintâi spre mângâiere, iar pe cea de-a doua – spre smerenie”, ne învață Sf. Macarie de la Optina.

Fiecare e cu crucea sa. Nu este nici ușoară, nici grea doar atunci când ne raportăm la marea jertfă a Mântuitorului. E nevoie de un mic efort și toate sunt cu putință întru Domnul, care ne dă puteri.

Luptați doar puțin mai mult. Cărați-vă crucea fără să vă plângeți. Nu vă gândiți că sunteți cineva special. Nu vă justificați păcatele sau slăbiciunile, doar vedeți-vă așa cum sunteți voi înșivă. Și, mai ales, iubiți-vă unii pe alții” (Părintele Serafim Rose).

Asumarea crucii este, în fine, un act de smerenie și de apropiere de Dumnezeu, este o renunțare la egoismul din noi.

Pr. Octavian MOȘIN

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!