Punct şi de la capăt (Editorial la lansarea revistei “Altarul Credinţei”)

Este neobişnuit să treci la un nou format. Un e ziarul, alta e revista. Vom încerca cu modestele noastre eforturi şi capacităţi să vă aducem o sursă sigură de hrană duhovnicească. Revista îşi păstrază denumirea şi rămâne a fi organul oficial de presă al Mitropoliei.

Prima parte va include agenda şi principalele evenimente ale Direcţiei mitropolitane, precum şi ale episcopiilor. Apoi vom veni cu interviuri, comentarii şi analize la diferite teme din viaţa eclesială.

Deşi astăzi credincioşii se informează mult mai rapid prin intermediul internetului, vom încerca să propunem materiale inedite, care vor apărea mai întâi pe hârtie, apoi şi în alte surse.

În acest scop, am cooptat mai mulţi autori, care au avut bunăvoinţa de a ne susţine la acest început de drum. În curând va apărea şi caseta în care va fi inclusă echipa care lucrează la acestă publicaţie.

Aţi observat şi un neobişnuit format al revistei, tocmai comod lecturării.

Vrem să-i îndemnăm pe slujitori şi pe oamenii de bună credinţă să ne susţină cu informaţii, cu abonarea, dar şi cu sfintele rugăciuni.

Preot Octavian Moşin, Redactor-şef.

Revista Altarul Credinței,

Nr. 1-2, ianuarie-februarie 2013


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!