Pelerinaj pe meleagurile sorocene

S-a stabilit o frumoasă tradiție ca în duminica dinaintea hramului orașului Soroca, pelerini și slujitori să se adune la catedrala episcopală, pentru a o cinsti pe Maica Domnului și a ne cunoaște locurile îmbibate de atâta istorie și spiritualitate.

Peste o sută de pelerini din Chișinău și din parohia ”Sf. Irh. Nicolae” din s. Pelinia, Drochia, s-au adunat la Sf. Liturghie în catedrala din Soroca. Slujba a fost oficiată în sobor de preoți în frunte cu PS Ioan, Episcopul Sorocii, vicar mitropolitan.

Majoritatea celor prezenți la slujbă s-au învrednicit de Sf. Împărtășanie.

A urmat un Te Deum de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra credincioșilor prezenți.

După agapa creștină, pelerinii, în frunte cu arhiereul, s-au deplasat la ceremonia de inaugurare a festivalului medieval la cetatea Soroca.

Ierarhul a binecuvântat circa 35 de copii, participanți la tabăra ortodoxă din parohia Pelinia, desfășurată între 22-24 august, înmânându-li-se diplome de mulțumire pentru participare activă în desfășurarea taberei.

Pelerinii au mai vizitat mănăstirile Nicoreni, Glinjeni și Țigănești, participând la slujba privegherii și mulțumind Domnului pentru toate binefacerile primite.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!