Pe urmele slujitorilor basarabeni – Craiova

Joi, 5 octombrie, profesorul Toma Rădulescu, mare istoric oltean și unul dintre cei ma apropiați ucenici ai regretatului Mitropolit Nestror Vornicescu, ne-a plimbat prin municipiul Craiova, arătându-ne sfințeniile și povestindu-ne despre basarabenii refugiați în această zonă.

Am mers la fosta catedrală, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, închinându-ne la chipul Preasfintei, făcător de minuni. Am aflat despre mai multe personalități și evenimente legate de acest sfânt locaș.

Ne-am deplasat la Catedrala Mitropolitană, unde odihnește până la a doua venire Mitropolitul Nestor. Aici am săvârșit o slujbă de pomenire și ne-am închinat la sfintele moaște expuse spre închinarea credincioșilor.

Momentul culminant a fost vizitarea bisericii basarabenilor, cu hramul ”Sf. Treime”, la care se adunau câteva decenii credincioșii care au fost nevoiți să treacă Prutul odată și pentru totdeauna.

Dl T. Rădulescu ne-a povestit că multă lume venea să asculte predicile preoților și mai cu seamă să aculte melodiile basarabene, ale celor care aduceau slavă lui Dumnezeu în această biserică.

La intrare stă imaginea pictată a mitropolitului de la Lozova, iar în fața catapetesmei la loc de cinste se află una din sfințeniile aduse de pe meleagurile noastre – Maica Domnului de Vladimir.

Cred că urmează să scoatem din anonimat atâtea nume basarabene și evenimente legate de viața și activitatea lor în Oltenia.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!