Nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 10 iulie 2016, în Duminica a III-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie, în bisericile ortodoxe s-a citit fragmentul evanghelic de la Sf. Ev. Matei (6, 22-33). La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu preotul paroh Octavian Moșin.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioșilor, părintele Octavian a tâlcuit pericopa evanghelică a acestei Duminici, în care Mântuitorul Hristos ne îndeamnă să dăm întâietate vieţii duhovniceşti, să nu ne concentrăm viaţa doar la necisităţile noastre materiale, pentru a nu fi robiţi de grijile pentru ziua de mâine.

Fiecare zi de duminică este cea care ne dă o nouă binecuvântare, o întărire şi îndrumare pentru a parcurge destoinic încă o săptămână din viaţa noastră. În această Duminică Mântuitorul vorbeşte despre relaţia dintre trupul şi sufletul nostru. Dintotdeauna omul s-a îngrijit prea mult de cele pământeşti, uitînd că de fapt a fost creat pentru veşnicie, şi nu doar pentru viaţa aceasta trecătoare.

Fiecare dintre noi are careva griji şi preocupări, noi nu putem fi indiferenţi faţă de viaţa şi viitorul nostru. Totuşi, aceasta nicidecum nu înseamnă că trebuie să ne trasformăm viaţa într-un chin adevărat, preocupându-ne mereu de ce vom mânca şi ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca. Noi trebuie mereu să înfăptuim totul ce depinde de noi, însă toate celelalte să le încredinţăm Bunului Dumnezeu.

Dacă ne scufundăm prea mult în grijile pământeşti, ne scapă binecuvântările cereşti, noi schimbăm viaţa cerească pe nişte lucruri neînsemnate şi trecătoare, pe când Dumnezeu ne propune cu totul altceva, El vrea să ne facă nişte oameni îndumnezeiţi după harul său, pentru că acolo unde lucrează harul, acolo este Dumnezeu, iar omul primeşte adevărate aripi care-l înalţă la ceruri.

Aruncă spre Domnul grija ta, şi el te va hrăni (Ps. 54:25), ne spune psalmistul.  Oamenii care se bucură cu adevărat de viaţă sunt acei, care primesc această poruncă şi trăiesc potrivit ei. Însă cu regret adesea oamenii se căznesc să facă toate lucrurile, să adune cât mai multe bunuri, să-şi împlinească toate planurile, uitând că la cârma vieţii noastre este Dumnezeu.

Să credem că Dumnezeu este cu noi şi ne călăuzeşte în toată vremea. Şi dimpreună cu Sfântul Apostol Petru să ne cârmuim viaţa după îndemnul: „Lăsaţi-I Lui (Dumnezeu) toată grija voastră, căci El are grijă de voi” (I Pt. 5, 7).

La finalul sfintei liturghii slujitorii şi enoriaşii bisericii Întâmpinarea Domnului l-au felicitat pe prot. Vasile Gulivati, care a marcat la 9 iulie venerabila vârstă de 87 de ani.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!