Nici în Biserică nu este pace… Să luptăm pentru pace!

Credeam că pacea este doar în Biserică. Mai ales când stai la slujba Utreniei, unde nu-i nici  zgomot de muscă, ai impresia că cântarea-i îngerească, iar tu te transpui în alt timp şi spaţiu. Cel puţin, aceasta îmi este senzaţia la capela Universităţii de Stat din Moldova, unde coriştii nu pur şi simplu cântă, dar se roagă cântând.

Multă vreme credeam că şi oamenii Bisericii, aici mă refer la cler, sunt îngeri în trup. Venind la teologie dintr-un mediu laic, abia după doi ani de studiu am înţeles că şi cei din Biserică sunt păcătoşi, au neajunsuri, într-un cuvânt, greşesc. Parcă mi se luase o pleură de
pe ochi şi am alergat acasă la părinţi să le spun noutatea şi să le declar că abandonez ”pochia”. A urmat prima discuţie matură cu tata, care mi-a zis: „În neamul nostru se căsătoresc o dată şi se ia doar o cale. Crezi că în alte domenii nu sunt neajunsuri?… Încearcă să fii mai bun şi luptă.”

Deşi de fiecare dată zicem la slujbe: „Cu pace Domnului să ne rugăm.”, „Pentru pacea de sus…”, „Pace tuturor” etc., tocmai pacea ne lipseşte.

Intrând în biserică, începând să trăieşti cele duhovniceşti, devii tot mai conştient că viaţa este o luptă. Se războieşte lumea pe pământ, oamenii zilnic se omoară între ei. Oricum, toţi râvnesc pacea, dragostea, sănătatea…

Cuiva îi trebuie şi provoacă această luptă nesfârşită. Acesta-i diavolul şi, dimpreună cu el, toţi cei care slujesc răului. Pacea vine doar de la Dumnezeu şi de la cei care sunt cu El.
În acelaşi timp, suntem între două realităţi distincte: binele şi răul. Or, între ele se dă o luptă crâncenă. Fie ca binele să biruie!

Armele creştinului sunt multiple. Toate pornesc de la Sf. Cruce, căci se cântă la slujba Maslului: „Doamne, armă asupra diavolului, crucea Ta ai dat-o nouă…”. Dacă creştinul este neclintit în credinţă, în Hristos, atunci el este de neînvins în această luptă nemiloasă.
Prin Cruce Mântuitorul a biruit moartea!

Adesea se spune că trebuie să luptăm nu cu oamenii, ci cu răul din ei: ”Urăşte păcatul, dar iubeşte pe păcătos.” Or, Dumnezeu, care ne vrea după chipul şi asemănarea Sa, nu doar ne acceptă, nu doar ne iartă, dar şi susține îndreptarea noastră. Hristos luptă împreună cu noi,
vrea să ne vadă oamenii virtuților!

Lupta lăuntrică este mult mai dură decât cea exterioară. Această bătălie este cu gândurile, cu vorbele şi cu patimile noastre. Lupta fiind duhovnicească, trebuie să fim în duhul lui Dumnezeu pentru a învinge răul. „Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelun-
gă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa…” (Galateni 5, 22), ne-o spune Apostolul, îndemnându-ne: „Pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 4, 7), deci, „Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.” (I Corinteni 13, 11).

E bine să fim fiii păcii, deşi în jur şi în lăuntricul nostru e o luptă permanentă. Să nu răspundem provocărilor, ci să învingem răul prin virtute, să chemăm binecuvântarea lumii cu cuvintele Mântuitorului: „Pace vouă!”.

Doar într-o inimă rugătoare domneşte pacea, acolo îşi face loc Dumnezeu. Să-i deschidem larg uşile sufletului şi nu vom da greş.

Să ne umplem de pace… de Dumnezeu!
Să luptăm pentru pace!

Pr. Octavian Moşin,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!