„Nasc şi la Moldova Sfinţi: Episcopul Dionisie Erhan (1868-1943) – evlaviosul stareţ al Mănăstirii Suruceni şi distinsul Ierarh al Cetăţii-Albe-Ismail, originar din satul Bardar”

MUNTEANU, Ioan. Nasc şi la Moldova Sfinţi: Episcopul Dionisie Erhan (1868-1943) – evlaviosul stareţ al Mănăstirii Suruceni şi distinsul Ierarh al Cetăţii-Albe-Ismail, originar din satul Bardar. [Chişinău], 2018 (Tipografia „Bons Offices”). 174 p. (Colecţia „Lumina lui Hristos”. ISBN 978-9975-87-430-4). ISBN 978-9975-87-429-8.

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naștere (2 noiembrie), se aduce un omagiu Episcopului Dionisie Erhan, Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului (1918-1932), al Cetăţii Albe şi Ismailului (1932-1940), Episcop al Argeşului (1940-1941) și luptător înflăcărat pentru realizarea statului naţional unitar român. Anul acesta, prilejuit și de aflarea moaștelor vrednicului de pomenire arhiereu și împlinirii a 75 de ani de la trecerea la Domnul, sunt organizate un șir de evenimente care au menirea de a pune în valoare personalitatea celui care a marcat atât viața religioasă, cât și cea politică de la începutul secolului XX.

Printre acestea se numără și editarea unui volum privind viața și activitatea marelui Ierarh, mărturisitor prin cuvinte și fapte. Astfel, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, a văzut lumina tiparului cartea cu titlul: Nasc şi la Moldova Sfinţi: Episcopul Dionisie Erhan (1868-1943) – evlaviosul stareţ al Mănăstirii Suruceni şi distinsul Ierarh al Cetăţii-Albe-Ismail, originar din satul Bardar.

În conţinutul ei, protodiaconul Ioan Munteanu încununează efortul de cercetare a vieții și activității acestuia, realizate pe parcursul anilor 2014-2018. Episcopul Dionisie Erhan a fost un dar de la Dumnezeu pentru biserica și neamul nostru, într-o perioadă de mari frământări sociale și existențiale. În baza cercetărilor efectuate, autorul constată că în viața sa pământească, Episcopul Dionisie a fost preocupat doar de osteneli săvârșite întru slava lui Dumnezeu și a Sfintei Biserici Ortodoxe. Exemplul lui sfânt de răbdare, dăruire, jertfire de sine și dragoste față de Dumnezeu i-au servit drept sursă de inspirare și însuflețire.

Prin editarea acestei cărți, protodiac. Ioan Munteanu a avut ca scop să prezinte și să facă cunoscut numele şi faptele Episcopului Dionisie Erhan creştinilor ortodocşi de pretutindeni. Descoperind şi pornind acest râu plin de sfinţenie şi virtuţi, autorul menționează că trebuie neapărat păstrat în rugăciunile şi în memoria credincioşilor.

Aducem cuvinte de recunoștință pentru osteneala tuturor celor care au pus suflet la „plămădirea” cărții și, fără nicio ezitare, putem afirma că rezultatul final este pe măsura efortului depus.

În încheiere, nu ne rămâne decât să felicităm autorul pentru acest volum preţios şi util, lecturarea căruia, îl va ajuta pe cititor să descopere în viața ierarhului destule exemple și pentru ei. Acum, când Episcopul Dionisie nu mai este printre pământeni, toți creștinii trebuie înțeleagă că el a fost un părinte şi tată duhovnicesc plin de har, milă şi bunătate, care se dăruia întru totul oamenilor. De aici vine și convingerea autorului că oamenii lui Dumnezeu sunt chemaţi de a fi oameni simpli cu sufletul şi mâinile curate, care-şi petrec viaţa în muncă nevinovată.

 

Din biografia Episcopului Dionisie Erhan:

S-a născut la 2 noiembrie 1868 – a decedat la 17 septembrie 1943.

Locul naşterii: Bardar, judeţul Lăpuşna, Basarabia (azi în raionul Ialoveni, Republica Moldova). Locul morţii: Spitalul central din Chişinău (înmormântat la Mănăstirea Suruceni, în locul naşterii spirituale).

A intrat de tânăr în obştea Mănăstirii Suruceni (28 noiembrie 1883). Deşi n-avea pregătire teologică, pentru ascultarea de care a dat dovadă şi însuşirea unui mod de viaţă asemănător marilor povăţuitori ai mohanilor, a parcurs toate etapele vieţuirii monahale: îmbrăcat rasofor (1890); tuns în monahism (1899), primind numele Dionisie; hirotonit ierodiacon (1900), ieromonah (1904) și arhimandrit (1918).

Remarcându-se printr-o viaţă aleasă, râvnitor față de cele sfinte, cu o cultură teologică deosebită, apărător înflăcărat al neamului şi al credinţei, ieromonahul Dionisie s-a bucurat de aprecierea credincioşilor, fiind ales stareţ al Mănăstirii Suruceni (1908-1934). Tânărul stareţ a avut un rol important în afirmarea identităţii româneşti, în cunoaşterea istoriei Bisericii din Basarabia. A militat fervent pentru realizarea idealului de unitate naţională atât în perioada premergătoare momentului istoric de la 27 martie 1918, dar şi după.

Pentru activitatea sa deosebită, dar şi pentru calităţile cu care era înzestrat, după Actul Unirii, Dionisie Erhan proaspăt hirotesit în treapta de arhimandrit, a fost ales Arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului (1918-1932) cu titulatura „al Ismailului”, iar ceremonia de hirotonie a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Iaşi (22 iulie 1918). În continuare este numit locţiitor de episcop la Ismail (1932-1933), ales episcop titular (30 octombrie 1933) şi la 15 mai înscăunat oficial în fincţia de Episcop al Cetăţii Albe şi Ismailului (1934-1940).

În perioada aflării la cârma eparhiei, a contribuit la restaurarea şi zidirea de biserici, la intensificarea vieţii duhovniceşti prin înfiinţarea de instituţii pentru formarea clerului, a sprijinit opera socială prin susţinerea familiilor defavorizate, prin înfiinţarea de azile şi orfelinate, s-a îngrijit de publicaţiile eparhiale şi a lucrat cu multă râvnă la înnoirea duhovnicească din sudul Basarabiei.

După cedarea Basarabiei autorităţilor sovietice, s-a refugiat în România, unde a asigurat timp de câteva luni locotenenţa scaunului episcopal de la Curtea de Argeş, continuând să poarte titlul „al Cetăţii Albe-Ismail”. Ulterior, după ce s-a pensionat (1 septembrie 1941), împovărat de ani şi suferinţă s-a reîntors în Basarabia, la mănăstirea sa de metanie.

Episcopul Dionisie Erhan a fost un mare cărturar bisericesc, un puternic autodidact, un suflet dăruit de sus cu incomparabilul dar al credinţei. Cunoștințele teologice le-a cules și le-a aprofundat singur. Este una dintre cele mai importante personalităţi basarabene, care a marcat epoca sa prin lucrarea misionară şi prin slujirea lui Dumnezeu în prima jumătate a secolului XX, unul din făuritorii ai Unirii, care și-a pus toată activitatea eclesiastică în slujba neamului său.

În timpul unor lucrări de consolidare la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018 a fost descoperit trupul neputrezit al vrednicului de pomenire ierarh. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală în 25 octombrie 2018, a aprobat canonizarea Episcopului Dionisie Erhan. Sinodalii au remarcat calităţile intelectuale şi morale deosebite ale Episcopului, precum şi faptul că a fost un bun cunoscător al Sfintelor Scripturi şi al cărţilor de cult, un apreciat duhovnic, un luptător pentru afirmarea valorilor naţionale.

 

Pr. Octavian Moșin, dr. conf. univ.

Universitatea de Stat din Moldova,

Facultatea de Istorie și Filosofie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!