Modificarea semantică a termenilor bisericeşti în limbajul uzual din Republica Moldova.

În perioada regimului sovietic s-a încercat înlăturarea elementelor religioase din conştiinţa, precum şi din viaţa de zi cu zi a populaţiei din acest spaţiu. Cultura generală a fost separată de cea religioasă, iar limbajul a secătuit, neoperându-se decât cu câţiva termeni şi aceia adesea rupţi de cadrul bisericesc.

Printre sutele de titluri de carte religioasă şi chiar teologică tipărite în republica noastră în ultimele două decenii, încă nu există dicţionare, enciclopedii sau studii privind termenii religioşi. Or, acest lucru devine tot mai necesar, iar nevoia vine dintr-o pornire firească de a comunica şi de a împărtăşi sentimentele lăuntrice.

Necunoaşterea sau înţelegerea prea vagă a termenilor religioşi duce la dificultăţi în exprimare, dar şi în explicarea noţiunilor pentru generaţia în creştere, care, slavă Domnului, are posibilitatea să se informeze şi chiar în multe instituţii se studiază sistematic astfel de discipline ca Educaţia moral-spirituală, Religie, iar la ciclul liceal Istoria religiilor. Astfel, se simte nevoia unui elementar dicţionar de termeni religioşi pentru elevi, apoi al unor mici enciclopedii creştine, care ar explica corect termenii din domeniu.

Cineva ne-ar reproşa că s-au tipărit tot felul de dicţionare şi enciclopedii, unde terminologia şi tematica religioasă este înfăţişată în compartimentul respectiv. Suntem de acord doar parţial, deoarece nu toate cuvintele religioase cu care se operează sunt incluse în astfel de publicaţii, iar uneori acestea sunt prezentate fie din perspectivă laică, fie cu sens interconfesional, iar o bună parte sunt explicate distorsionat.

Deşi pretindem a fi o ţară majoritar creştin-ortodoxă, iată că în ultimii ani s-au înregistrat zeci de alte culte religioase şi nu doar creştine. Deci, e nevoie a delimita termenii religioşi şi a-i explica pe cei strict specifici fiecărui cult religios. De aceea, vom folosi în continuare noţiunea de „termeni bisericeşti”, cu referinţă la cei folosiţi în Biserica Ortodoxă, dar în mare parte utilizați şi acceptați de celelalte confesiuni creştine.

Numeroşi credincioşi, deşi merg de ani buni la biserică şi încearcă să trăiască sublim clipele întâlnirii lor cu Domnul prin sfintele rugăciuni, sunt încă foarte săraci în exprimarea religioasă. Unii atâta ştiu că este slujbă, deşi prea puţini cunosc varietăţile acesteia, pentru că nu fac mare diferenţă între Vecernie, Utrenie, Ceasuri, Liturghie sau Acatist. Nu sunt cunoscute nici cărţile de slujbă, unii susţinând că se citeşte din „carte”, aceasta fiind cel mai des asociată cu Evanghelia. Însă în cadrul cultului se foloseşte un set de cărţi distincte, după cum sunt: Liturghierul, Molitfelnicul, Ceaslovul, Mineiul, Psaltirea, Triodul, Octoihul, Penticostarul etc.

Referindu-se chiar la rugăciune, nu toată lumea ştie ce fel de rugăciuni se săvârşesc în biserică. Adesea unii caută rugăciuni „puternice”, „la patruzeci de slujbe”, „la psaltire”, „la nouă biserici sau mănăstiri”, neintrând în miezul sau conţinutul rugăciunilor, care sunt, în primul rând, de slavă şi de mulţumire Domnului sau de cerere la diferite nevoi ale vieţii. Multora li se „stâlceşte” limba când solicită rugăciuni la Proscomidie, cereri la Ectenie, să fie incluşi ca ctitori în Dipticele bisericii sau să mulţumească în cadrul slujbei Te Deum-ului.

Dificultatea însuşirii termenilor bisericeşti ţine şi de particularităţile lingvistice din teritoriul pruto-nistrean, unde conlocuiesc câteva grupări etnice: români, ucraineni, ruşi, bulgari şi găgăuzi. Iar în limbajul uzual s-au strecurat un şir de cuvinte şi expresii din aceste limbi, aceleaşi lexeme fiind pronunţate în diferite moduri. Cu atât mai mult că la acest capitol o deosebită influenţă a avut-o limba slavonă, folosită de veacuri în cadrul serviciilor divine la care se recurge și în prezent în localităţile unde locuiesc, preponderent, reprezentanţii minorităţilor naţionale. Spre exemplu: nu zice lumea „acatist”, ci „acafist” sau în loc de „anatema” – „anafima”; „catismă” – „cafismă” etc. O bună parte din cuvintele bisericeşti sunt tocmai cele de provenienţă slavă: Vecernie, Utrenie, Trebnic etc.

Limba rusă şi-a spus şi ea cuvântul, încât întâlnim mai multe calcuri lingvistice şi rusisme ce au alte sensuri în limba română. Astăzi sunt utilizate în Biserică cuvinte, cum ar fi „zapivcă” sau ”zapiucă” – în sens de vin cu apă fierbinte consumate după luarea anafurei, „cruşcă” – cu referire la lădiţa sau cutia în care se colectează donaţiile pentru necesităţile bisericii etc.

Un sens diferit denotă, bunăoară, cuvântul rusesc „майка”, ce în română e „maiou”, iar cel de „maică”, „măici” sau cum obişnuim să-i spunem „măicuţă”, de fapt, înseamnă „călugăriţă(e)”.

Un alt aspect ţine de noile tendinţe lingvistice, pe de o parte, de întrebuinţare a neologismelor, pe de alta, includerea şi folosirea unor unităţi lexicale din alte limbi moderne, în special din engleză şi italiană. Tocmai exodul populaţiei peste ocean şi în ţările occidentale îşi lasă amprenta în viaţa multora, dar influenţează şi modul de exprimare. Dacă până nu demult se vorbea de zile de odihnă, iar anterior duminicii i se zicea că este Ziua Domnului, astăzi tot mai mulţi îşi urează un week-end plăcut. Dacă lumea creştină de la noi merge la mărturisire sau spovedanie, atunci unii conaţionali ce s-au reţinut prin occident, revenind acasă, încearcă să se confeseze, iar unii tineri caută consiliere.

Încă o tendinţă ţine de utilizarea termenilor bisericeşti în alt context. Spre exemplu, deputatul liberal Valeriu Munteanu postează pe blogul său personal titlul Prohodul politic al celor „7 pitici”.[1]

Dacă până nu demult termenii bisericeşti nu apăreau (sau erau incluşi foarte prudent) în diverse expresii laice, astăzi acest „tabu” este depăşit, încât se atestă frecvent cei mai profunzi şi sensibili termeni pentru un credincios: Dumnezeu, Maica Domnului, Sfinţii ş.a. Unii chiar se încumetă să înjure cu astfel de termeni, aceasta constituind o adevărată blasfemie.

De asemenea, au fost încetăţeniţi termenii de factură populară şi aceasta este problema denumirii unor praznice: Buna Vestire – Blagoviştenia, Acoperământul Maicii Domnului – Pocroave, Intrarea în biserică a Maicii Domnului – (V)ov(i) denia sau Evghenia, Naşterea Maicii Domnului – Sfânta Marie Mică, Adormirea Maicii Domnului – Sfânta Marie Mare, Naşterea Domnului – Crăciun, Botezul Domnului – Bobotează, Schimbarea la Faţă a Domnului – Probajnile, Înălţarea Domnului – Ispasul etc.

Cea mai curioasă exprimare este în legătură cu sărbătoarea Minunea Sf. Arhanghel Mihail, care de la ”чудо” a devenit ”șiudă”. Astfel, în zeci de localități din centrul republicii, în special în raionul Criuleni, este serbată minunea arhistrategului drept hram, însă majoritatea serbează o ”șiudă”, cuvânt care are sensul de ”supărare”.

Mulți sfinți nu sunt cunoscuți decât într-o versiune populară: Sf. Pantelimon – Pintilii sau Pantiușa călătorul, Sf. Eudochia – Baba Odochia, Sf. Chiric și Iulita – Chirică șchiopu, Sf. 7 Frați Macabei – Macovei cap de post ș.a.

Se întâmplă să se facă referire la sfinții inexistenți în calendar. Astfel, pentru sărbătorile ținute trei zile la rând, unii zic că îl serbăm pe Chirică Șchiopu, a doua zi pe un oarecare Palii (ce nu se regăsește în sinaxar) și apoi pe Foca, asociat mai mult cu un personaj mitic, decât cu un sfânt mucenic. Iar expresia devenită deja clasică Chirică pălește cu focul nu este corectă.

O problemă şi mai delicată constituie scrierea prenumelor celor care solicită diverse rugăciuni în biserici. Se recomandă a indica deplin prenumele şi strict cel cu care creştinul a fost botezat. Unii, însă, obișnuiesc să scrie numele abreviate sau hipocoristice, folosite în familie. Ex: Valera, Slavic, Mișa, Jora, Grișa, Valea etc. sau Anișoara, Măriuța, Andrieș, Victoraș, Dumitraș etc. În cazul unor prenume precum Nicu, nu mai știi despre cine e vorba, de Ioan sau de Nicolae, pentru că întâlnim și cereri de a boteza pe cineva drept Nicu sau Nicușor. Iar în cazul unor prenume mai arhaice, în general nu poți desluși numele: Elizaveta poate fi Vițâca, Teodor – Toadere, Ecaterina – Catinca, Agripina – Grăchina ș.a.

De asemenea, în adresările către slujitori, depistăm un șir de lacune. Prof. Irina Condrea menționează într-un articol: ”Foarte puțină lume știe că chiar la simpla întâlnire cu un preot nu se utilizează, pur și simplu, un „bună dimineața” sau familiarele „Noroc” ori „Salutare”. Creștinul ortodox trebuie să ceară binecuvântarea preotului, spunând „Binecuvântaţi, Părinte!” sau „Blagosloviţi!”. O asemenea formă de comunicare cu preotul o cunosc totuși persoanele cuvioase, mai în vârstă, care au păstrat tradiția din familiile lor.”[2]

Apoi se utilizează diverse formule către slujitori, în funcţie de ierarhie și poziţia sa oficială, deci se ține cont dacă slujitorii sunt mireni sau din tagma călugărească. Evident, cunoaşterea acestei titulaturi este necesară unui creștin de rând, care este îndemnat să se roage pentru arhiereul locului, pentru părintele duhovnic, pentru preotul care l-a botezat, şi l-a cununat. Este esenţial ca atunci când ne rugăm să facem distincţie între preot şi episcop, protoiereu şi arhimandrit ș.a.m.d.

Comunicarea slujitorilor cu credincioșii, în special cu tinerii, uneori este dificilă. Când sunt folosiţi termeni bisericeşti ca înfrânare, pocăinţă, smerenie, canon ş.a., unii pur şi simplu nu cunosc sensul lor. Acelaşi lucru se observă şi atunci când tinerii recurg la unii termeni mai noi: net, tabletă, IT, comp ş.a., care nu sunt cunoscuţi de unii preoți, mai cu seamă de cei mai vârstnici. Apar dificultăţi chiar în cadrul spovedaniei. Spre exemplu, dacă în limbajul bisercesc se atestă cuvântul malahie sau păcatul lui Onan, atunci tinerii preferă să spună că săvârșesc onanie sau masturbarție, termeni neştiuţi de unii slujitori. Și viceversa, dacă o doamnă/domnișoară va fi întrebată sau dojenită de un preot de ce se sulimenește, atunci poate să nu înțeleagă cuvântul, pentru că ea știe de fardare, vopsire etc.

Şi mai gravă este situaţia când unora şi aceloraşi noţiuni li se atribuie sensuri diferite. Chiar cel mai utilizat termen dragoste sau iubire, unii îl privesc drept plăcere, afecţiune, iar în Biserică poate fi cu sens de dăruire, de răbdare etc. Adesea oamenii se exprimă că „fac dragoste”, că „se adoră” reciproc. Or, astfel de expresii nu sunt acceptate sau au alt înţeles în limbaj bisericesc. Bunănoară, adorarea [3] se cuvine doar divinităţii, pe când în accepţie laică se poate iubi cu patimă fiinţe, persoane sau lucruri.

Adesea în cult sunt folosite cărți mai vechi, în special Evanghelii, în care unele cuvinte sună neobişnuit, altele sunt înțelese eronat. Spre exemplu, în acestea apare cuvântul ”curvă”, care sună cam vulgar, în locul obişnuitului ”desfrânată”; regionalismul ”puț” din aceste cărţi nu este ştiut cu înţeles de ”fântână” etc.

Sperăm că aceste modeste încercări de a prezenta lacunele privind terminologia bisericească din limbajul uzual în spaţiul nostru vor fi studiate şi depăşite prin eforturile celor care se trudesc în cadrul programului de masterat Studii filologice şi spiritualitate creştină la Facultatea de Litere, USM [4]. Unii profesori şi studenţi deja elaborează cursuri, teze, organizează „mese rotunde”, analizând terminologia şi limbajul religios de-a lungul secolelor, în special moştenirea graiului nostru, precum şi diversele divergenţe între limbajul bisericesc şi cel laic.

Note:
[1]. A se vedea: http://munteanu.md/blog/prohodul-politic-al-celor-7-pitici
[2]. A se vedea: CONDREA Irina. Adresarea către clerici. Disponibil:  http://www.timpul.md/articol/irinacondrea-adresarea-catre-clerici-57196.html
[3]. A se vedea: BRIA Ion, Preot Prof. Dr. Dicţionar de Teologie Ortodoxă (A-Z). Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, p.12.
[4]. A se vedea: www.litere.md sau www.masterateortodoxe.blogspot.com.

Referinţe bibliografice:

1. BRIA, Ion, preot, prof. dr. Dicţionar de Teologie Ortodoxă (A-Z). Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994. ISBN 973-9130-31-3.
2. CIOBANU, Radu. Mic dicţionar de cultură religioasă. Timişoara : Helicon, 1994. ISBN 973-9159-34-6.
3. COMTE, Fernand. Dicţionar de creştinism : (noţiuni fundamentale ale creştinismului). Bucureşti : Niculescu, 1999. ISBN 973-568-315-6.
4. CONDREA, Irina, prof. univ., dr.hab. Adresarea către clerici [citat 01 mai 2014]. Disponibil: www.timpul.md/articol/irina-condrea-adresarea-catre-clerici-57196.html
5. MUNTEANU, Eugen, Studii de lexicologie biblică. Iaşi : Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 1995. ISBN 973-9149-41-3.
6. www.litere.md
7. www.munteanu.md

Preot Octavian Moşin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!