Mesaje de felicitare primite de părintele Octavian Moşin cu prilejul aniversării a 40 de ani de viaţă

Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de viață pământească  şi 16 ani de slujire lui Dumnezeu şi oamenilor, mai multă lume a avut un gând bun şi un cuvând de recunoștință pentru părintele Octavian Moşin. În continuare, vă prezentăm mesajele acestora:

Părinte Octavian, mă alătur cu gânduri frumoase la popas aniversar și cu rugăciune către Bunul Dumnezeu să vă ție mulți mulți ani în slujirea frumoasă pe care o faceți. Bucuros de prietenie și exemplu de slujire pe care îl dați. Hristos în mijlocul nostru!!!

Arhim. Iov (Cristea) m. Curchi

***

Mult stimate Părinte Octavian!  În această zi frumoasă de vară, când sărbătoriţi ziua de naștere, țin să vă aduc sincere  felicitări însoţite de urări de sănătate, împliniri şi bucurii în mijlocul credincioşilor pe care îi păstoriţi şi cărora le-aţi dăruit iubirea și devotamentul Preacucerniciei Voastre.

Vă felicit pentru activitatea pe care o desfăşuraţi întru slujirea oamenilor, și mă rog Bunului Dumnezeu să vă răsplătească truda pe care o depuneți, dăruindu-vă ani multi și fericiți. La mulţi ani, Părinte!

Pr. Ioan Frunze

***

Sincere felicitări şi binecuvântate urări de bine cu prilejul zilei de naştere, Mult Stimate Părinte Paroh şi al nostru povățuitor! Vă doresc din suflet să aveți dragostea jertfelnică a mucenicilor, râvna apostolilor în propovăduirea Cuvântului lui Hristos şi răbdare pe tărâmul preoției, sănătate şi gândul bun să Vă însoțească mereu. La mulți şi binecuvântați ani, Preacucernice Părinte, Octavian!

Protodiacon Anatolie Cobzac

***

Dragă, Părinte Octavian! Am plăcerea să vă aduc sincere felicitări și urări de bine, alături de recunonștința pentru munca și activitatea pe care o desfășurați zilnic. Pentru că ne îndemnați să trăim după principiile Evangheliei și conform învățăturilor Sfinților Părinți. Să fim tineri printre tineri, să iubim tinerețea noastră și să o sfințim cu fapte bune și bineplăcute Domnului. Să fim Apostoli, propăvăduind adevărul și valorile creștine în viața noastră, prin propriul exemplu. Vă mulțumim pentru toate și vă dorim Mulți și Fericiți Ani întru Domnul!

Diac. Andrei Enachi

***

Cu prilejul zilei de naştere, vreau să vă doresc o viaţă lungă şi frumoasă, oameni sinceri şi buni în jur şi cât mai multe motive de bucurie!

Mulţumind lui Dumnezeu că v-am întâlnit pe calea viaţeii, îl rog să vă dea multă sănătate, fericire, pace în suflet şi ani mulţi şi binecuvântaţi.  Bunul Dumnezeu să Vă dea putere să răspândiţi în continuare cuvântul, lumina şi darul Evangheliei, şi mai presus de toate, să ne oferiţi binecuvântarea, iertarea şi dragostea pentru noi toţi şi pentru toate. Vă mulţumesc pentru toată susţinerea, încurajarea şi dragostea, pentru că ştiţi să aduceţi nădejde şi lumină în sufletele noastre!

Dumnezeiescul har, cela ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte să fie cu Dumneavoastră!

Întru mulţi, buni, fericiţi şi sănătoşi ani, Părinte!

Cu deosebit respect, Natalia Lozan

***

Preacucernice Părinte! Cu prilejul frumoasei aniversări – 40 de ani de la naștere – Vă felicităm!

Dacă Dumnezeu a pus mâna pe creștetul omului când acesta s-a născut, atunci creștetul Dumneavoastră a fost mângâiat de ambele brațe sfinte, iar peste el au curs șiroaie de credință și înțelepciune. Din setea enormă de viață curată și neprihănită, am vrut să facem o cale până la cer, să luăm o bucată de lumină și să o sorbim în noi, dar calea ne-a adus cumva mai aproape, găsind lumina vrednică în sufletul, cugetul și inima nesecată de credință a Sfinției Voastre, pe care o regăsim de fiecare dată bătând ca un clopot ce cheamă la Înviere.

Vă vină răsplata pentru toate în astă zi, iar din adâncurile cele mai curate ale veșniciei puterea, răbdarea și sănătatea să facă un tot întreg – un templu care să Vă înconjoare și să Vă ocrotească în orice clipă a vieții. Acest templu să nu fie dărâmat de nici o furtună nimicitoare, așa cum nici dragostea Dumneavoastră pentru toți cei care Vă cunosc nu cade niciodată.

Tot ce e mai bun și mai frumos să Vă lumineze viața, familia, viitorul, iar iubirea și credința să-și scuture aripile peste tot ce Vă înconjoară și Vă poate face fericit. Mulțumiri din suflet pentru munca și jertfa din care ne potolim setea de viață, una pilduitoare și îndrumătoare spre cele veșnice.

Primiți călduroasele noastre felicitări și urări de bine.

Cu drag și recunoștință, prietenii pe viață de la Sălcuța: slujitorii Bisericii, colectivul de profesori și elevi ai Liceului Meșterul Manole, membrii AO Valeriu Gafencu, corului Buna Vestire și Teatrului poetic Comoara. La mulți ani!

***

Vă doresc să vă dea Domnul Judecată înțeleaptă, multă Sănătate, Răbdare, iar Crucea pe care o aveți, să o duceți cu demninate și să fiți, în continuare, un apostol al Cuvîntului lui Dumnezeu  pentru toți cei tineri la chip și suflet. La mulți și fericiți ani!!!

Alexandru Lai

***

Vă adresez cele mai sincere urări, părinte Octavian! O frumoasă aniversare, un nou elan de ascensiune profesionala si familiară. Vă mulţumesc pentru toată răbdarea, dragostea şi sprijinul acordat mie, dar şi tuturor celor care au nevoie de dvs. Ne-am bucura să fiţi alături de noi încă mulţi ani, în rugăciune şi în fapte bune. Bunul Dumnezeu să vă ajute în toate şi să vă dăruiască mântuire!

Oleg  Cebotari

*

Felicitări cu ocazia aniversării scumpului nostru Părinte Octavian, celui care reușește să fie foarte aproape de enoriași. Rar cine are capacitatea să vă țină ritmul, dar toți se minunează de cele ce faceți.

Noi vă suntem recunoscători că ne sunteți aproape din prima zi a ființării familiei noastre, prin cuvânt bun, printr-un îndemn, prin simpla întrebare: Ce mai faceți? Sunteți bine?

Vă felicităm, dorindu-vă ani rodnici în continuare, trăiți în pace, slujind la Altar, mângâind pe cei ce au un necaz, bucurându-vă împreună cu cei fericiți, luptând alături de cei în suferință. Domnul să vă ajute în toate începuturile bune. La mulți ani!

Cu profundă recunoștință, familia Brăguță

***

Dragul nostru părinte, ne bucurăm de aceasta zi deosebită.  Vă dorim ca dragostea faţă de Hristos şi zidirea Sa, omul, să crească în inima dumneavoastră… Dumnezeu să vă ajute ca  turma pe care o păstoriți sa crească şi să se înmulţească. Vă iubim şi pentru tot vă mulțumim. La mulţi şi fericiţi ani.

Familia Pruteanu

***

Vă aducem cele mai călduroase felicitări însoțite de urări de sănătate, mulți ani şi  voie bună. Vă dorim ca viața să vă fie la fel de rodnică precum a fost până acum. Sănătate durabilă, răbdare şi succese în trudele Dumneavoastră de mai departe. La mulţi ani!

Familia Surdu

***

Mult Stimate părinte Octavian, Cu ocazia zilei de naştere, vă adresăm sincere felicitări, urându-vă multă sănătate, fericire, bunăstare, cer senin. Sămânţa credinţei pe care o avem noi şi toţi oamenii ce vin la biserica “Întimpinarea Domnului” este sădită de Dvs. Avăndu-vă alături ca Dascăl, socotim că suntem binecuvântați de Dumnezeu. Ne bucurăm mult privind cum la fiecare predică inima o dăruiți Lui Dumnezeu. Vă mulțumim că ne oferiți învățături înalte, ne daţi sfaturi duhovnicești şi ne treziți dorinţa de a ne apropria de Dumnezeu. Vă dorim să transmite-ţi lumina sfântă pentru ca să aprindă candelele a cât mai multor suflete! La Multi Ani Binecuvintaţi de Dumnezeu!

Familia Antonovici

***

Relațiile dintre oameni nu sunt ușoare: fiecare e un suflet aparte legat de un caracter deosebit, crescut pe un trecut unic pentru fiecare în parte și atunci nu e ușor să duci o discuție, darămite să te apropii de un om, să îl cîștigi ca prieten al tău. Părintelui Octavian îi reușește această minune înmulțită la un număr nu chiar mic de oameni. Întotdeauna ocupat și în același timp cu timp pentru fiecare. Implicat în problemă și totodată discret și atent cu libertatea omului. Dea Domnul să se inmulțească acest Har și să aveți parte de mulți ani binecuvîntați și împliniți în Domnul!

Cu drag, Ion, Diana si Magdalena Rotaru

***

Părinte Octavian! Vin cu cele mai sincere felicitări şi urări de bine cu ocazia zilei de naştere.  Să aveţi parte de bogate roade duhovniceşti, multă sănătate, fericire şi dragoste.  Vă mulțumesc că sunteţi alături de noi şi ne luminaţi calea spre Adevăr!

Movilă Gheorghe

***

Cu prilejul aniversării a 40 de ani de viaţă, Vă adresez alese urări de sănătate şi fericire, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pe care o desfăşuraţi spre Slava lui Dumnezeu şi binele Bisericii. Domnul să Vă dăruiască în continuare râvnă pentru Sfânta Taină a Preoţiei şi mult ajutor în slujirea Bisericii şi a credincioşilor ei. Întru mulţi şi fericiţi ani !

Marcel Baleca

***

Am de ceva vreme crezul că marea este mare pentru că nu desconsideră râulețele mici. În această convingere personală, părintele Octavian Moșin îndeplinește un rol fundamental. Dumnealui este marea. Mulțumesc duhovnic drag că vă aflăm mărinimos cu noi. La Mulți și Binecuvântați ani întru Hristos Domnul!

Nadejda Butnari

***

Cu ocazia alipirii în coroana de stele a celei de-a 40-a stea strălucitoare vă transmit cele mai frumoase gânduri de bine, sănătate și fericire. Vă doresc o viață luminoasă alturi de familie și de turma pe care va încredințat-o Dumnezeu. Bucurii şi spor în toate, realizări în plan academic, profesional și pastoral. Să aveți parte de mii de surprize în fiecare zi din viața dvs. și să fiți întodeuna plin de entuziasm.

Cu mult respect și stimă Valentin Ceban

***

Bunul Dumnezeu să Vă umple cu Harul Său și să Vă dea putere ca să lucrati necontenit în vederea atragerii Lui.  Vă mulțumim mult pentru tot efortul depus, pentru toate lucrurile frumoase și bineplăcute sufletelor noastre care le faceți cu atâta dăruire de Sine. Dumnezeu să vă dea sănătate, pace, bucurii şi  înțelepciune. Să trăiţi întru mulți și fericiți ani!

Cu profund respect, Constantin Chira

***

Astazi este o zi speciala în calendar şi în familia dvs., ziua în care Bunul Dumnezeu v-a învrednicit să mai adăugaţi un an la buchetul vârstei. Cu aceată ocazie vă doresc Sănătate, Înţelepciune,  Răbdare  şi multă Vigoare duhovnicească pentru a izbuti depăşirea tuturor provocărilor şi ispitelor lumii.

La mulţi şi binecuvântaţi ani!

Irina Zubcu

***

În această zi frumoasasă

Cu drag noi ne-amintim

Că în capela noastră

Un bun păstor sărbătorim

Îți mulțumim, Părinte

Că te afli printre noi

Că vocea ta cuminte

În inimi, dragoste altoi

Că ai răbdare multă

Pe toți să ne asculți

Şi cu smerita-ţi rugă

Răspuns bun, să primim ne-ajuţi

Ca din dulci ispite,

Ne-arăţi  cum să ieșim

Şi spre cele Sfinte

Ne chemi să năzuim

Sa ne trăiesti Parinte !

Viața ta sa ne fie povață

Și cu luare aminte

Să ne înveți,  precum Te și Învaţă.

Dorel Ţurcanu

***

Am călcat pragul bisericii USM pentru prima oară acum 3 ani și țin minte cum m-ați privit blând chiar din prima zi. A fost un bunvenit pe care l-am înțeles mai târziu prin atitudinea, și atașamentul d-voastră cu noi tinerii și cu toți ceilalți în căutare Adevărului și Frumosului. Domnul să vă dăruiasca o viată plină de lumină, bucurii si pace in suflet si familie. Va multumim pentru tot ce faceti, pentru ca ne sunteti alaturi si ne indrumati cu multa osteneala, dragoste si daruire catre calea bineplacuta lui Dumnezeu. Un sincer la multi ani!

Grigore Stoica

***

“Pomeneşte, Doamne, pe părintele nostru, pe care îl dăruieşte sfintei tale Biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul Adevărului Tău”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!