Martirii Brâncoveni comemorați la Facultățile Teologice din România

În cadrul Patriarhiei Române a fost declarat acest an al ”Euharistiei și al Sfinților Martiri Brâncoveni”. Astfel, în cadrul instituțiilor teologice, și nu numai, se desfășoară diverse activități cultural-științifice. Recent au avut loc colocvii internaționale la Facultățile de Teologie din Craiova și Sibiu.

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, la aceste întruniri științifice a participat pr. conf. univ. dr. Octavian Moșin din cadrul Universității de Stat din Moldova. Părintele profesor s-a referit la cărțile liturgice din perioada lui Constantin Brâncoveanu ce se află în colecțiile de patrimoniu din Chișinău, precum și la influențele brâncovenești în spațiul pruto-nistrean.

La simpozioane au participat istorici și teologi din România, Rusia, Grecia, Italia. La colocviul de la Sibiu au participat activ și specialiști din cadrul Institutului român de studii sud-est europene.

Este de menționat faptul că în acest an se împlinesc 300 de ani de la martirajul Sfinților Brâncoveni.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!