Legătura între vii şi adormiţi

 

Una dintre tradiţiile vechi şi nestrămu­tate ale Bisericii noastre este şi rugăciunea pentru cei morţi. Istorisirea Sfintei Evanghelii despre dumnezeiasca şi minu­nata Schimbare la Faţă a Domnului, care ni-i înfăţişează pe Moise şi pe Ilie, precum şi pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, ne arată limpede că morţii au o conştiinţă desăvârşită.

Trecând prin moarte, viaţa continuă. Cei care pleacă din această viaţă îşi păs­trează comuniunea duhovnicească cu mă­dularele Bisericii care se află pe pământ prin virtutea dragostei în Hristos. Această dragoste face să fie una totalitatea credincioşilor. Ea îi uneşte, deoarece Biserica es­te una şi are drept Cap pe Hristos. Noi, cei care credem, alcătuim trupul Bisericii şi fiecare în parte suntem un mădular al aces­tui trup. Moartea schimbă, dar numai în mod simţit, legăturile dintre cei ce au murit şi cei ce trăiesc. „Şi dacă trăim, şi dacă mu­rim, ai Domnului suntem” (Romani 14,8).

„Moartea trupească, despărţirea sufle­tului de trup nu distruge legătura credin­ciosului cu Biserica; nu-l desparte de cele­lalte mădulare în Hristos”. De altfel, dra­gostea este veşnică, precum sunt şi suflete­le. Din numeroasele mărturii cuprinse în Sfânta Scriptură, dar mai ales în Istoria Bisericii noastre şi în Tradiţie, aflăm că există o comuniune duhovnicească şi o în­trajutorare în dragoste şi rugăciune între mădularele Bisericii cereşti şi pământeşti, deoarece toţi împreună alcătuim „o comu­niune de sfinţi”.

Toţi cei care au adormit şi toţi cei ce trăim în această lume ne aflăm într-o tai­nică şi mai presus de fire comuniune de viaţă, rugăciune şi dragoste frăţească. Prin această legătură cei vii îi ajută pe cei morţi. Pe această legătură se întemeiază parasta­sele Bisericii noastre, care dintru început le săvârşea şi se ruga pentru cei adormiţi. Dacă parastasele nu ar fi folosit pe cei morţi, Biserica nu le-ar fi săvârşit şi nu s-ar fi rugat pentru ei.

Preot Octavian MOŞIN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!