Ispitele creștinului de astăzi

Astăzi Ortodoxia tânjește după perioada bizantină, când elementul religios era dominant în conștiința umană și era promovat la nivel de stat.

Este un veritabil act eroic să trăiești cu adevărat creștinește. Societatea de azi devine tot mai laicizată, mai materialistă și mai consumistă, iar un creștin nu mai știe cum ar fi posibilă o viață în duhul învățăturii și moralei creștine.

Mai mult în cărți descoperi modele de trăire duhovnicească, căci în jur lumea îți oferă alte opțiuni și îți propune alte idealuri. Chiar cei mai râvnitori în ale credinței mărturisesc că le este dificil să trăiască credința, pentru că sunt atâtea norme, reguli și principii noi, de care trebuie să țină cont pentru a fi în pas cu lumea.

Toate pornesc de la simplul calendar, care, afară de Crăciun și de Sf. Paști, nu mai ține cont de sărbătorile bisericești. Unii nu au posibilitatea să se rupă de la serviciu, chiar dacă e sărbătoare, post sau alt eveniment din viața bisericească. Pentru alţii cele mai aglomerate zile sunt tocmai când ar fi bine să petreacă în rugăciune. Uneori piețele sunt în plină forfotă, iar bisericile semipustii, și asta în ziua Domnului.

Și în biserică lumea e grăbită, fiind cu gândul la grijile cotidiene. Seara, la priveghere, vezi doar o mână de oameni, iar dimineața, la Liturghie, vin cu mare întârziere și pleacă în mare grabă, chiar după rugăciunea Tatăl nostru… Nici nu apuci să le transmiți vreun mesaj scripturistic, căci creștinii pleacă, nu au timp, pur și simplu sunt grăbiți.

Rar cine mai trăiește zilnic cu rugăciunea, deci cu Dumnezeu. De aici alte griji și preocupări, care le sunt mult mai importante decât sufletul. Am impresia că cele lăuntrice sunt lăsate la un desert. Unii spun: „Lasă că va veni vremea și vom avea grijă doar de suflete, dar mai târziu… la pensie…”. Însă scufundându-se în griji lumești, greu revin la cele duhovnicești. Pe mulți îi prinde ultimul ceas în zbucium, nepregătiți.

Acesta-i pulsul vieții și pe mulți îi iau valurile cotidiene, aşa încât nu mai au timp pentru slujbă, rugăciune, aproape… pentru fapte bune.

Acasă, la serviciu, chiar și în biserică nu totdeauna este această atmosferă de dragoste și unitate. Oamenii se izolează și nu mai știu (nu vor) să comunice între ei. Dacă nu comunică, și mai puțin trăiesc cu durerea, cu grijile sau cu necazurile altora. Nici vorbă de ajutor! Rar când cineva este gata să-ți fie alături la nevoie! Cât de mult ne trebuie dragoste jertfelnică…

Mulți se uită de sus în jos la cei din jur și la tot ce-i înconjoară. Ce bine ar fi dacă lumea s-ar uita de pe Crucea Mântuitorului!

Patimile robesc omul de astăzi și-l fac să tindă spre tot felul de deșertăciuni, iar nu spre limanul mântuirii. E vremea să lucrăm virtuțile!

Ispite au fost și vor fi, și sunt bune dacă rezistăm, dacă nu cădem pradă acestora… Să dobândim forțe și înțelepciune pentru a înfrunta încercările.

Preot Octavian MOȘIN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!