Iarăşi post?!

Poporul nostru întotdeauna a fost evlavios şi cu frică de Dumnezeu. Ascultarea, înfrânarea şi ospitalitatea l-au caracterizat, şi prin acestea a câştigat simpatia, chiar şi a celor mai ostili duşmani.

Postul cel Mare trezea conştiinţa, fiind caracterizat prin intensificarea rugăciunilor şi milosteniei. Intra în post „toată suflarea”, de la mic la mare, şi acest fapt începea să genereze o nouă viaţă, “cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă”.

Şiroaie de lacrimi erau vărsate în scaunul mărturisirii, era lege ca fiecare vrednic să se unească cu Hristos prin Împărtăşanie. Câtă tristeţe pentru păcatele săvârşite! Câtă strădanie întru dobândirea sfinţeniei! Câtă dăruire din dragoste creştinească!

Dar oare toate acestea ţin de domeniul trecutului? Am mai păstrat ceva din cele cultivate şi trăite de înaintaşii noştri în credinţă? Sigur că da, dar cam puţine.

A lehamite, formal, ba chiar programat – aceasta ne este atitudinea faţă de post. Şi chiar dacă are loc o oarecare deşteptare şi abţinere în doar unul din cele patru posturi, oricum pasivitatea ne caracterizează.

Am ţinut câteva zile post şi mi-am făcut datoria. Nu pot posti că sunt deprins cu cărnurile, lactatele. Sunt bolnav şi nu pot ţinea postul. Nu am nevoie de slăbire. Acestea sunt câteva din argumentele invocate întru neîmplinirea postului.

Toţi se referă doar la cele trupeşti, neînţelegând că toate din interior se fac pentru trezirea sufletului la rugăciune şi pocăinţă.

Într-adevăr, „suflete, suflete al meu, pentru ce ….” dormi, stai în păcat şi eşti mulţumit de tine. Omule, te temi să nu pricinuieşti vre-un rău trupului, dar de suflet nici nu-ţi pasă?! Deşteaptă-te cât mai este timp, să nu fie prea târziu pierzându-ţi mântuirea.

Fără înfrânare, fără creşterea virtuţilor lăuntrice nu avem sorţi de izbândă întru dobândirea veşniciei alături de Hristos Mântuitorul. Oare ce ar trebui să fie mai râvnit decât salvarea sufletului? Nimic!

Demonstrează-ţi ţie însuţi că eşti tare, că eşti capabil să înfrunţi păcatele şi poftele, că poţi ajunge învingător! Eliberează-ţi sufletul, fă-i loc în trup ca într-un castel frumos şi bine îngrijit.

Să audă Domnul glasul rugăciunii noastre, să spălăm cu lacrimi păcatele noastre, căci tare multe fărădelegi mai săvârşim! Nici nu-mi închipui cum de ne mai ţine Domnul pe faţa pământului, pe noi, cei răzvrătiţi şi împătimiţi.

Ceea ce este cu neputinţă la om, la sigur, se împlineşte cu susţinerea Tatălui ceresc. Să ne rugăm ca şi în aceste clipe să ne întărească întru ridicarea noastră spirituală, în descoperirea şi lepădarea păcatelor noastre, întru dobândirea veşniciei.

Preot Octavian MOȘIN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!