Hristos Se naşte în peştera sufletelor noastre

Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos i-a unit în rugăciune şi speranţă pe creştinii ortodocşi de pretutindeni. la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoți și diaconi în prezenţa a numeroşi credincioşi.

Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu începe perioada iubirii în care a binevoit Dumnezeu să ne naștem și noi. „Răsăritul cel de Sus“ a adus în lume „Lumina cunoștinței“ (Troparul Nașterii Domnului Iisus Hristos) și lacrima iubirii Sale, pentru cea mai iubită și fascinantă creație a Sa, omul. Omul este o culme a unității dintre materie și suflarea de viață a lui Dumnezeu.

Venirea lui Hristos în lume este proclamarea deschisă a adevărului că El este cu noi pretutindeni şi în orice clipă. Din această sfântă noapte, viaţa creştină înseamnă o viaţă în prezenţa lui Dumnezeu, sub acoperământul Său, bucuria de a primi din puterea Sa, o viaţă susţinută de braţele Lui, povăţuită de mâinile Lui. Pruncul Dumnezeiesc aduce din ceruri o zestre mai mare decât toate vistieriile lumii, aduce bucuria mântuirii, desfacerea legăturilor păcatului şi libertatea sufletului.

Care nu ar fi bucuriile acestei lumi pentru fiecare dintre noi, nimic dintre acestea nu se poate compara cu o viaţă trăită în pace cu propria conştiinţă şi împăcare cu Bunul Dumnezeu.

Fie ca pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care S-a născut în ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele şi inimile noastre, pentru a deveni mai buni, mai iertători şi mai credincioşi.

După serviciul divin copilaşii prezenţi la slujbă i-au colindat pe cei prezenţi, alegându-se cu cadouri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!