Hrană duhovnicească pentru învăţăceii de la Liceul republican cu profil real

Peste treizeci de învăţăcei şi câţiva profesori ai Liceului republican cu profil real au săvârşit un pelerinaj la mănăstirile Suruceni, Căpriana şi Sireţi. Pelerinajul a fost organizat de către Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, iar pelerinii au fost însoţiţi de către preoţii Octavian Moşin şi Mihail Bortă.

Tinerilor li s-a vorbit despre roadele unui post, despre nevoinţă şi despre puterea rugăciunii. Elevii au aflat mai multe din istoria eclesială, în special a aşezămintelor monahale din republică.

Părintele Octavian ne-a comunicat: „Încercăm să le dăm hrană duhovnicească celor care sunt în creştere şi formare. Or, cei de la Liceul real sunt dornici de cele sfinte şi totdeauna vin cu frumoase iniţiative de suflet şi pentru suflet.  Punem nădejde că pelerinajele apropie tinerii şi-i familiarizează cu patrimoniul nostru bisericesc. Apropiindu-se de sfinţenii le cunosc şi dea Domnul să-şi schimbe viaţa spre bine”.

Sursa: www.tineretulortodox.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!