Fiecare poate fi acea persoană specială pentru cei care au nevoie de noi

De mai mulţi ani s-a stabilt o colaborare între Mitropolia Moldovei şi Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului, iar din acest an s-au stabilit noi punţi de colaborare dintre aceste instituţii. În acest sens se înscrie şi masa rotundă desfăşurată astăzi, 26 septembrie 2017, la sediul DMPDC, la care au participat dna R. Terehovschi, șeful interimar al Direcției, prot. Octavian Moşin, președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret şi un grup de tineri din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși.

În cadrul întâlnirii s-a discutat formatul implicării voluntarilor în activităţile desfăşurate cu copiii din centrele de plasament şi casele comunitare ale instituţiei. În scopul eficientizării activităților s-a propus ca fiecare participant la această întâlnire să vină cu idei şi propuneri atât al implicării personale, cât şi a unor echipe de lucru cu care ar putea desfăşura activităţi.

Doamna Rodica Terehovschi le-a mulţumit celor prezenţi pentru dorinţa de a se implica, subliniind importanţa activităţilor voluntarilor pentru copii şi tineri. Copiii din centre au mare nevoie de incurajare, de afectiune, de prieteni noi, care să petreacă timpul cu ei, să se implice în activităţi cât mai variate: cursuri, discuţii sau chiar şi la un joc din parc. Două ore din timpul nostru înseamnă foarte mult pentru copiii din aceste centre. N-avem scuze să nu ne implicăm, dacă ne dorim, o putem face în funcţie de programul nostru, e important să venim cu dorinţa de a încuraja, a iubi şi a ajuta aceşti copiii.

La rândul său, protoiereul Octavian Moșin a menţionat că „a-ţi dedica puţin timp, dragoste şi sprijin pentru cei din jur, înseamnă, de fapt, a-ţi înobila viaţa. Pe fiecare dintre noi Dumnezeu ne-a înzestrat cu careva daruri, dar pentru ca acestea să fie roditoare, trebuie să le dezvoltăm şi să le cultivăm, punându-le în slujba semenilor. Este foarte important să învăţăm să dăruim dezinteresat. Totodată, cei care dăruiesc au cel puțin la fel de mult folos ca și cei care primesc. Fie că ne putem implica mai mult sau mai puţin, timpul petrecut întru slujirea celui aflat în nevoie, de multe ori face diferenţa dintre o viată lipsită de bucurii adevărate şi o viaţă traită sub semnul împlinirii de sine.”

Într-un timp în care ignorarea aproapelui tinde să devină o regulă de conviețuire socială, filantropia creștină, în care trebuie să fie împlicaţi în special tinerii, poate deveni o pildă pentru întreaga societate. Fiecare dintre noi poate fi acea persoană specială pentru cei care au nevoie de noi.

A consemnat Natalia Lozan


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!