Fie ţie după cum ai crezut…

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 17 iulie 2016, în Duminica a IV-a după Cincizecime, cea a vindecării slugii sutaşului. La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Preotul paroh Octavian Moșin.

Evanghelia acestei Duminici ne vorbeşte despre importanţa credinţei în viaţa noastră. Iar rugăciunea, care sprijină credinţa, ne însoţeşte cererea de ajutor către Dumnezeu ca să primim de la El eliberarea de patimi, curăţirea de păcate, vindecarea de boli şi izbăvirea din necazuri. Credinţa sutaşului este un exemplu viu pentru fiecare dintre noi, căci acesta se încrede în puterea lui Dumnezeu, nu doar direct aşa după cum aşteptăm noi: „până când n-am văzut, n-am crezut”, ci cu toată fiinţa sa, cu toată puterea sufletului săi, chiar dacă era păgân. El se încrede în Hristos ca în Cel, care poate face orice lucru, oricând şi cu oricine.

Totodată, prin fragmentul evanghelic de astăzi. Hristos ne arată că nu este suficient să fii dintr-un neam bun, dar e nevoie ca şi viaţa ta să fie bună şi binecuvântată. E nevoie de o credinţă vie şi lucrătoare. Şi atunci şi în viaţa noastră se pot întâmpla minuni.

Minunea pe care o înfăptuieşe Mântuitorul în această duminică este pentru noi o pilda vie, care ne îndeamnă să ne apropiem de Dumnezeu cu aceeaşi credinţă şi dragoste, căci El este într-adevăr Părintele nostru, Eu este scăparea şi nădejdea noastră, iar fiecare dintre noi suntem fiii si fiice Sale. Puterea lui Dumnezeu este într-atât de mare, încât nu există necaz, suferinţă, sau durere care nu ar putea fi biruite de puterea lui Dumnezeu! Numai să credem că El este stăpânul vieţii şi al morţii!

Dumnezeu nu se face cu sila stăpân şi nu sileşte pe nimeni. El vrea să ne mântuiască pe fiecare, şi doar de noi depinde dacă vom primi şi noi răspunsul lui Iisus către sutaș: Du-te, fie ţie după cum ai crezut.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!