„Fericiţi cei săraci cu duhul, … blânzi, … milostivi, … curaţi cu inima …”

Astăzi tot mai mulţi oameni se plâng că sunt nefericiţi. Iar la întrebarea: de ce? majoritatea răspund că nu au suficienţi bani; că copiii sunt neascultători; că relaţiile între oameni sunt reci ş. a. m. d. Dar prea puţini conştientizează adevăratul izvor al tuturor relelor – depărtarea de Dumnezeu, care este adevărata, nepieritoarea şi suprema Fericire.

Frământându-mă această întrebare, s-a întâmplat să fiu alături de un evreu, şofer de taxi, cu care am intrat în discuţie. Dumnealui mi-a mărturisit că a devenit cu adevărat fericit când l-a cunoscut pe Hristos.

A primit botezul de câţiva ani, a întemeiat o familie şi vrea să-şi ducă viaţa în ascultarea Domnului.

Nu în fiecare zi poţi întâlni astfel de oameni ataşaţi de Biserică, sinceri şi deschişi spre credinţă. Un evreu venit la Hristos! Câtă credinţă, ce viaţă frumoasă! Oare n-am putea să ne încredem cu toţii şi întru toate în Domnul?

Anume în El este rezolvarea tuturor problemelor. Mulţi dintre noi plâng, dar după bani; sunt blânzi, dar faţă de nişte patimi necurate; flâmânzesc şi însetează, dar de averi străine; curaţi cu inima, dar pentru slavă deşartă.

Unde este inima noastră, acolo este averea şi fericirea noastră. „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi căci plata voastră multă este în ceruri!” (Matei 5, 10).

Pentru dobândirea adevăratei fericiri este nevoie şi de invocarea harului lui Dumnezeu. Iar acesta ni se dă doar prin Sfintele Taine. Harul dumnezeiesc îşi face prezenţa pe măsura strădaniilor noastre în împlinirea noilor porunci rostite de către Mântuitorul în Predica de pe Muntele Măslinilor.

Prin acest îndemn Hristos vrea să ne facă fericiţi întru El. Şi de rând cu cele nouă Fericiri, Mântuitorul îi fericeşte şi pe mulţi alţii: pe cei care nu se smintesc în El; care priveghează; care se încred în Domnul; care ascultă cuvântul divin; pe cei care ştiu şi fac voia Domnului; pe cei ce n-au văzut şi au crezut …

Fericirile sunt legile Împărăţiei cerurilor. Ele reprezintă acea scară care ne garantează urcuşul spre Domnul, spre veşnica desfătare. Deşi este o singură Fericire, pentru a ajunge la ea trebuie să urmăm una câte una din virtuţi: smerenia, pocăinţa, lacrimile iubirii duhovniceşti, blândeţea, săvârşirea din interior a virtuţii, milostenia, curăţia inimii, pacea, suferinţa pentru Domnul…

Să încercăm a urma drumul care duce spre Fericire! Să gustăm din dumnezeire şi nu vom mai dori nimic altceva afară de lucrarea voii Domnului.

Preot Octavian MOŞIN

 

 

 

„Altarul Credinţei”, Nr. 15, 2006


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!