Duminica Fiului Risipitor la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM

În Duminica Fiului Risipitor slujba Sfintei Liturghii de la biserica Întâmpinarea Domnului a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi. La Sfânta Liturghie, în bisericile ortodoxe s-a citit fragmentul evanghelic de la Sf. Ev. Laca (cap. 15, vs. 11-32).

Duminica Fiului Risipitor – a doua Duminică din perioada Triodului, când continuăm să deprindem adevărata pocăință, rugându-ne ,,Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață…’’. O zi în care fiecare poate primi felicitări cu ocazia zilei îngerului păzitor, căci care dintre noi nu se regăsește în imaginea acestui fiu, irositor de averi, neascultător de părinte?

Liturghiile încep a prevesti ,,primăvara sufletului’’, dar și ,,o mare tânguire’’ înainte de bucuria Învierii. Incepem a ne cerceta sufletele, a scoate afară toată mizeria adunată, pentru a face loc virtuților. Liturghia de azi, după cuvântul de la predică, ne învață că orice cădere nu înseamnă uitare din partea Tatălui, ci, din contra, dor al revenirii la normalitate.

Iar la Biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’, USM în ritm obișnuit continuă să vină să guste din Trupul lui Hristos, chipuri de copii pline viață, chemându-i și pe cei prezenți în biserică să fie asemenea lor, să îndrăznească a se apropia de Sfântul Potir, pentru a putea fi părtași la bucurie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!