Duminica Cincizecimii la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM

În Biserica Ortodoxă, la 50 de zile după Paşti este sărbătorită Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea. La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii, urmată de Vecernia „Plecării genunchilor“, a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu Preotul paroh Octavian Moșin.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioșilor pr. Octavian a menționat că Duminica Cincizecimii, sau a Pogorârii Duhului Sfânt în care suntem este una dintre cele mai importante sărbători creștine, prin care se celebrează Pogorârea Sfântului Duh. Pe trimiterea Sfântului Duh este întemeiată şi Biserica în chip văzut, iar noi, adunați în comun, trăim lucrarea sfințitoare a dumnezeirii. „Duhul Sfânt este aducător de lumină și de înțelepciune, încălzește, mângâie, alină… și ne ajută să ne ridicăm din tina păcatelor.  Însă e nevoie de o rugăciune sinceră și curată, dezinteresată și atunci Dumnezeu ne cercetează și ne ajută să depășim cadrul lumesc. Totul ar fi zadarnic fără intervenția lui Dumnezeu, fără mila și grija Sa. Viața e un non-sens fără Dumnezeu”, a menționat părintele. La depunerea zilnică a unui efort pentru dobândirii harului și al lucrării acestuia în viață i-a îndemnat părintele și pe cei adunați la această slujbă praznicală.

În această Duminică, imediat după Sfânta Liturghie, a fost săvârşită Vecernia specială a „Plecării genunchilor“, în cadrul căreia s-au binecuvântat frunze de nuc, ca simbol al limbilor de foc ce s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli.

La final pr. Octavian a anunațat care sunt totalurile acivităților înfăptuite de Biserica „Întâmpinarea Domnului” în luna mai și  care este programul slujbelor pentru această săptămână, la care i-a îndemnânt să participe și pe cei prezenți.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!