Domnul nu aşteaptă vorbe, ci fapte

Viaţa creştinească este o luptă între bine şi rău. Inamicul nu este undeva departe şi trebuie aşteptat. Problema adesea este în noi. Trupul ne stăpâneşte în toate. Sărmanele suflete! Astfel, paradoxal, dar principala problemă a Bisericii sunt credincioşii, membrii ei. Majoritatea pledează şi mărturisesc că sunt creştini, dar prin tot ceea ce fac demonstrează contrariul.

Una este să crezi, alta – să trăieşti cu Hristos şi conform voii Sale. Toţi vrem să fim creştini, dar să rămânem cu patimile şi fărădelegile în care ne-am obişnuit să trăim “normal”, „modern”, „civilizat”, „în rând cu lumea”.

Suntem fără valori, ba chiar şi fără de sfinţenie, şi aceasta ar trebui să ne înspăimânte cel mai mult.

Să nu uităm, să deschidem ochii şi să recunoaştem că doar prin credinţa dreptmăritoare am supravieţuit şi am depăşit mai multe ispite ale vremii. Şi tocmai de credinţă ne şi lepădăm. Cu ce ne vom mai alege?!

Unora li se pare că prea multe sărbători avem şi cred că Naşterea Domnului este de prisos, sau propun să o serbăm ca în Occident. Foarte bine, cu toţii împreună. Dar cei care au îndrăznit să pună această problemă nu ştiu oare că nu este de competenţa lor să decidă singuri, când şi cum trebuie de serbat ceva religios? Unde vom ajunge, dacă vom înlocui după bunul nostru plac chiar şi sărbătorile creştine?

A apărut serbarea Anului Nou, deci Crăciunul să fie pe 25 decembrie, serbăm 8 martie – trebuie să începem mai târziu Postul cel Mare, s-a sfârşit Postul Sf. Apostoli, dar noi nici nu ştim, nu vrem să ştim că-i post, nici n-am postit, or Dumnezeu nu ştie că suntem în vacanţă, concediu, avem nevoie de odihnă, de noi puteri, ce fel de post?!
Aşa gândim şi trăim noi, fraţilor ortodocşi!

Mereu au fost provocări, dar trebuie să le înfruntăm şi să râvnim spre o viaţă curată întru Domnul.

Cred că ar fi binevenit să luăm aminte şi la acel interviu cu Dumnezeu lăsat de gânditorul Octavian Paler care la sigur s-a convins de justeţea acestor cuvinte rostite de Domnul:

„- Ai vrea să-mi iei un interviu? deci….zise Dumnezeu.

– Dacă ai timp…am răspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:

– Timpul meu este eternitatea. Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a răspuns:

– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească, apoi iarăşi tânjesc să fie copii; că îşi pierd sănătatea ca să facă bani şi apoi îşi cheltuiesc banii ca să-şi refacă sănătatea; faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:

– Ca un părinte, care sunt câteva din lecţiile de viaţă, pe care ai dori să le înveţe copiii Tăi?

– Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care iubesc, dar, pur şi simplu, nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că de asemenea trebuie să se ierte pe ei înşişi.

– Mulţumesc pentru timpul acordat…am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:

– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna…”.

Să învăţăm şi noi, îndreptându-ne, căci Domnul nu aşteaptă vorbe, ci fapte.

Preot Octavian MOȘIN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!