Despre pericolul lejerităţii

Lejeritatea este o stare propagată pe toate căile posibile şi infiltrată în toate domeniile de activitate umană. Suntem martorii, dacă nu şi participanţii la o cursă, cel puţin îngrijorătoare, după confort şi simplism.

Această „filosofie” afectează nemijlocit şi modul în care percepem şi trăim credinţa. Sub pretextul modernizării şi conformării ortodoxiei la aşa-zisele standarde civilizatorii ale modernităţii, suntem gata să supunem datina strămoşească celor mai absurde şi periculoase metamorfoze, care, într-un final, vorba lui Petre Ţuţea, vor coborî credinţa la rangul de morală pentru grădiniţa de copii.

Sunt puţini cei care conştientizează acest pericol, dar mai puţini sunt cei care încearcă să facă ceva pentru a stopa această tendinţă, cel puţin, la nivel personal. Supuşi unui tratament toxic, dar totuşi ademenitor, nu ne obosim să ne punem nişte întrebări despre tendinţele zilei de azi, idealizând şi idolatrizând modernitatea şi „progresul”.

Anume „progresul” este cheia în această ecuaţie; detractorii Ortodoxiei, în retorica lor, acuză Biserica de faptul că ar fi un impediment în dezvoltarea şi propăşirea civilizaţiei din cauza învăţăturii învechite şi limitate pe care ar răspândi-o. Din fericire, lucrurile nu stau deloc aşa, după cum încearcă să ne convingă cineva; Biserica dintotdeauna a fost alături de cei care, mânaţi de intenţii nobile, şi-au dedicat viaţa pentru binele umanităţii. Acesta este adevăratul progres, necesar şi binecuvântat, iar pseudo-dezvoltarea de astăzi nu este altceva decât o modalitate de amorţire a simţurilor şi de adormire a vigilenţei duhovniceşti. De ce se întâmplă toate acestea? Din simplu motiv că un om bine ancorat în nişte principii duhovniceşti şi morale după care îşi ghidează viaţa şi relaţiile cu ceilalţi membri ai societăţii, este greu de controlat şi de determinat să acţioneze într-un anumit mod, incompatibil cu valorile şi standardele autentice, vitale.

Pentru a rămâne în duhul adevărului şi pentru a nu deveni jertfele acestor fluctuaţii de valori, nu ni se cere să fim revoluţionari sau să ne ascundem în catacombe. Unicul lucru recomandat pentru a rămâne integri din punct de vedere sufletesc este să rămânem ascultători învăţăturii Bisericii Ortodoxe şi să ne încredem în autenticitatea acesteia, oricare ar fi ispitele timpurilor.

Lejeritatea despre care vorbeam mai sus are rolul unui anestezic care paralizează capacitatea spirituală şi psihologică de a reacţiona împotriva acestui fenomen de dezintegrare duhovnicească.

Tocmai din acest motiv ni se cere să rămânem treji prin rugăciune şi prin trăire, să ne înarmăm cu dreptatea Evangheliei şi să străjuim suma de valori care ne-a format ca neam şi ca societate, ce s-a dezvoltat şi a rezistat tuturor dezastrelor istoriei datorită credinţei în Hristos.

Avem astfel o datorie morală faţă de Creator, de înaintaşi şi de noi înşine de a păstra şi a promova comorile sufleteşti şi culturale definitorii şi pentru a ne împotrivi prin credinţă şi pentru credinţă oricăror tentative de dezintegrare individuală sau colectivă.

Prot. Octavian Moşin

sursa revista Altarul Credinței

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!