Cum ne descurcăm în viață? (II)

Sărmana societate de astăzi. Trăieşte fără valori!

Luptăm să aducem pe lume un copilaş, pentru ca să-l lăsăm în grija bonei; agonisim bani ca să-l putem instrui, dar nu ne preocupă educaţia lui; vrem să-i cultivăm ceva moralizator, dar în jur e un adevărat dezmăţ; vrem să-i dăm odraslei studii şi o cale în viaţă, dar alege drumul cel mai scurt şi nu totdeauna cel mai corect.

Oamenii tind să devină cineva fără a depune eforturi. La şcoală vrem note mari, dar fără prea mult studiu. Mai târziu considerăm bună orice metodă ce ne-ar aduce o poziţie socială înaltă, mai puţin munca care să ne asigure competenţele necesare pentru postura râvnită.

Dobândind un statut, devenim aroganţi. Credem că istoria începe odată cu noi şi tot cu noi are să se termine…

Nu mai comunicăm între noi, nu împărtăşim din experienţă. Avem secrete şi nu divulgăm ceea ce am realizat, pentru că ne temem de „concurenţă”.

Relaţiile sunt strict protocolare. Nu ne interesează decât propriile probleme. Ne plângem tuturor că este greu, e insuportabil de trăit, abia de existăm. E în vogă să prezinţi totul în negru, făcând aluzia la faptul că aiurea-i în jur: oamenii sunt ticăloşi, nu avem specialişti, corupţia înfloreşte, mai bine să plecăm din această ţară pierdută ş.a.m.d.

Vorbeam zilele acestea cu nişte tineri despre căsătorie, întrebându-i de ce, ajunşi la vârsta de 30 de ani, nu întemeiază familii. Mi-au reproşat că nu mai sunt băieţi şi, respectiv, fete bune.

Problema însă e în noi, în faptul cum privim lucrurile şi viaţa în general. Depăşind viziunile pur egoiste şi consumiste, putem vedea şi partea bună a lucrurilor.

Să căutăm ceea ce are bun omenirea, căci aşa ne-a făcut Dumnezeu, după chipul Său, ne-a făcut foarte buni. Şi doar răul aduce umbră şi seamănă incertitudine.

Lipsiţi de vlagă pentru viaţă sunt cei care nu au descoperit frumuseţile şi chemările vieţii, care s-au scufundat în mărunţişuri şi plutesc într-o lume virtuală sau iluzorie.

Să deschidem ochii pentru bunătate, căutând ce avem bun în noi şi lăsând loc doar pentru binele din aproapele nostru. Să dobândim aceşti ochi plini de dragoste, deci compătimire, răbdare, înţelegere…

Să nu raportăm toate la noi, crezându-ne „buricul pământului”, ci – toate la Dumnezeu. El este axa! Dacă ne ţinem de Dumnezeu, ne ţinem de Adevăr, Dreptate, Iubire… Veşnicie.

Să cerem de la Dumnezeu înţelepţiiune, unica în stare să ne ajute în desluşirea lucrurilor. Nu doar să ne descurcăm sau să trăim cumva viaţa, ci să ajungem la adevăratele piscuri ale dăsăvârşirii! Omul este chemat la îndumnezeire!

Preot Octavian MOŞIN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!