Cugetări în perioada Postului cel Mare. Ziua a şaptesprezecea. Biserica mai este vie prin vârstnicii ei

În majoritatea bisericilor enoriaşii sunt vârstnici. Mai ales la ţară rar întâlneşti tineri.

Am urmărit sfinţirea unei noi biserici la care a participat mulţime de credincioşi, dar toţi erau în etate. Pe de o parte, te bucuri văzând că vine lumea, însă te întrebi dacă va veni cineva după bătrânii de astăzi.

De asta se zice că Biserica mai este vie prin vârstnicii ei, deşi ar trebui să ne gândim şi la tinerele vlăstare. Este ceva alarmant, lipsind adesea cu desăvârşire adolescenţii de la 13-14 ani. Unde sunt ei? Sigur nu în Biserică!

Tocmai de categoriile supuse riscului e mare nevoie să ne grijim, să le spuraveghem şi să le ghidăm spre adevăr.

Am spovedit zilele acestea o bătrânică stabilită la fiica sa. Nu se mai deplasează, dar petrece mai tot timpul în rugăciune. De când e în casă cu familia fiicei, cu nepoţii şi este vizitată de mai multe rude, toţi s-au întors cu faţa spre Dumnezeu. La insistenţa bătrânei se ţine post în casă, arde căndeluţa, se fac rugăciuni chiar la miezul nopţii, unii s-au lepădat de vicii…

Cât de mult te poate influenţa un bătrân înţelept şi evlavios!

Discutând cu această creştină mi-a plăcut felul cum se exprimă, vorbind o română perfectă, dar şi profunzimea celor spuse:

„La Dumnezeu totul e din plin. Mai rău este că omul se îndepărtează de El. De aici se trag toate problemele, când stai departe de Bojica. Multe păcate am făcut în viaţă şi de asta acum mi-i greu. Vreau să dau jos acest desag cu păcate de la mici la cele strigătoare la cer.

Acum stau şi-mi amintesc de oameni dragi, de cei care au încercat să facă şi din mine om.

Tatăl meu avea o vorbă: „Să fiţi oameni de treabă şi nu treabă de om!”. A fost greu pentru că am îndurat deportările, toţi am fost ridicaţi în Siberia. Peste noapte ne-au dezbrăcat de toată averea. Nu aveam nici pernă sub cap. Dar Dumnezeu ne-o purtat de grijă, nu ne-a lăsat.

De atunci, după prigoană şi foame, am început să mă rog, să postesc, să fac milostenie…

Acum stând la pat tot mă rog, dar nu mănânc nimic cât are loc slujba în biserică.

Mă rog pentru toată lumea s-o ajute Domnul, dar să nu uite şi de mine…”.

Probabil de asta se zice că, dacă nu avem în preajmă un bătrân, să-l cumpărăm. De bătrâni cu frică de Dumnezeu e mare criză, căci dacă nu avem modele, nu ştim spre cine, spre ce modele urmează să tindem.

E nevoie să întinerim Biserica. Deja e vremea. Am ieşit din construcţii şi restaurări masive ale sfintelor locaşe şi aşezăminte după perioada atee, însă nu am mers în acelaşi pas cu zidirea şi formarea duhovnicească a credincioşilor.

De acum înainte va fi cel mai greu. Să brăzdăm în şcoală, în familie, oriunde e nevoie de semănat cuvântul Domnului.

Preot Octavian MOŞIN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!