Cugetări în perioada Postului cel Mare. Ziua a paisprezecea. Dacă spovedești totul devii liber

Așa s-a întâmplat ca într-o zi să decedeze trei enoriași. Toți în vârstă, după optzeci de ani, unul chiar peste nouăzeci. Majoritatea celor pe care îi înmormântez au reușit să se spovedească înainte de a trece la Domnul, pentru alții se ”spovedesc” rudele care i-au cunoscut și i-au iubit, împărtășind din ce au avut deosebit și analizând care le-au fost căderile. Aceste împărtășiri ale apropiaților celor decedați sunt tot niște mărturisiri, adesea cu regrete că nu i-au susținut și încurajat suficient, nu le-au acordat cuvenita atenție, nu i-au iubit așa cum se iubește cu adevărat…

Te minunezi de fiecare om în parte. Atât de orginali ne-a creat Dumnezeu!

Uitându-te la chipurile lor senine, la cei care au trăit atât de modest și frumos, pur și simplu rămâi impresionat.

Un bătrânel, când a soclicitat să fie spovedit pe patul de moarte, a insistat să fie de față și soția sa, zicându-i: ”Stai și ascultă! Am greșit în fața ta și te-am trădat cu următoarele… Dacă poți, iartă-mă! Vreau să mă ierte și Domnul! Eu degrabă plec, dar te voi aștepta!”

Alt credincios când și-a înmormântat cu ceva timp soția le-a spus celor veniți la înmormântare: ”Sunt liber! Sunt liber să mor! Nu mai am cui să-i port de grijă. Toți sunt dați la cale.”

Când ne simțim împovărați, pur și simplu să mergem și să ne liberăm prin spovedanie!

Preot Octavian Moşin 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!