Cugetări în perioada Postului cel Mare. Ziua a cincea. Văzând, nu văd, fiindcă păcătuiesc

Cu aceste cuvinte plânge Sf. Efrem Sirul în rugăciunile sale, înţelegând că postul ne deschide ochii sufletului.

După primele zile de rugăciune au început să vină şi primele suflete dornice de pocăinţă. M-am minunat şi în această seară, urmărind cât de frumoşi devin oamenii după lacrimile de regret. Se fac rumeni, luminoşi, încep să zâmbească…

Numai eliberându-ne de povara păcatelor, de greutatea de pe suflet, altfel respirăm, altfel privim lucrurile…

Mă conving de expresia:„Nu păcatul, ci lipsa de pocăinţă umple iadul de suflete nemuritoare şi raiul e plin de păcătoşi cu lacrimi în ochi”.

Pentru a conştientiza starea păcătoasă e nevoie mai întâi să acceptăm invitaţia Bisericii la rugăciune. Să venim, să stăm cuminţi şi să ascultăm. Şi nu cred că cineva poate rămâne indiferent la Canonul Sf. Andrei Criteanul, care este un adevărat monument de pocăinţă. Nu cred că este cineva care nu şi-ar pune fireasca întrebare: „Cine sunt?”, raportat la atâtea personaje din istoria biblică, dar mai cu seamă la Hristos. Oare se reflectă sau se vede în chipul meu Dumnezeu?

Doar prin dobândirea ochilor duhovniceşti devenim reali, maturi şi porneşte pocăinţă ca o luptă nevăzută. Ne îndeamnă şi părintele Iustin Pârvu: „Măi, învaţă-te să vezi numai ce-i bun în om!”

Iar postul porneşte de la lucruri elementare: „să nu ne mâncăm unul pe altul” (Mitropolitul Vladimir Sabodan), să „stingem văpaia patimilor” (Părintele Arsenie Boca) ş.a.m.d.

Preot Octavian Moşin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!