Conferinţă anti HIV/SIDA la Palatul Mitropolitan

Astăzi, în incinta Palatului Mitropolitan, a avut loc Conferinţa Internaţională „Răspunsul creştin infecţiei HIV: teorie şi practică”.

La masa rotundă au participat reprezentanţi ai mai multor organizaţii religioase, ceea ce demonstrează grija sporită pentru cei care suferă de această maladie.

În cadrul discuţiilor s-a subliniat importanţa asistenţei spirituale pentru bolnavi, încetarea discriminării de orice fel la adresa acestora şi implicarea lor în viaţa socială.

Prot. Octavian Moşin, directorul Centrului Social „Agapis”, a salutat nobilele intenţii ale participanţilor la Conferinţă, subliniind încă o dată importanţa acordării unei asistenţe spirituale adecvate bolnavilor de HIV/SIDA, în aceeaşi ordine de idei, Sfinţia Sa a menţionat că în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, se continuă pregătirea preoţilor în acest sens. Părintele a declarat că Biserica este şi trebuie să fie limanul spre care se îndreaptă cei suferinzi pentru a găsi alinare şi întărire.

Şedinţa a fost moderată de către Doamna Rodica Iftodi, de la organizaţia „Ajutorul Creştin din Moldova”, care a împărtăţit din experienţa Bisericii în acest domeniu, venind cu exemple şi propuneri concrete.

Printre chestiunile abordate s-au numărat: Problema discriminării şi stigmatizării bolnavilor de HIV/SIDA, Ajutorul practic pentru bolnavi, Pregătirea predicii, etc.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!