Cine ne fură copiii? (III)

Adesea părinţii necredincioşi, dezordonaţi şi amorali sunt primii duşmani ai odraslelor. Să ai copii presupune o mare responsabilitate.

Încă n-am auzit să fie o astfel de instituţie care i-ar face mai conștiincioși sau i-ar testa pe tinerii care urmează să întemeieze o familie, să nască şi să educe un copil. Dintotdeauna cu ochii pe tineri a fost familia şi, de rând cu ea societatea, prin urmare şi Biserica.

Biserica este, în primul rând, obştea, adunarea de credincioşi dintr-o anumită localitate sau regiune.

Povestesc părinţii noştri că pe vremuri, dacă erai observat în stradă nesalutând pe cineva, făcând şotii sau altceva necuviincios, în câteva clipe ştiau părinţii, care luau măsuri neîntârziat. Deci tinerii erau educaţi de către întreaga societate. Şi Biserica era un factor important. Apoi dacă cineva intenţiona să se căsătorească era cercetat şi de slujitori.

Tinerii erau îndrumaţi sau, cum se mai spune în popor, „puşi la cale”. De rând cu această povaţă, părinţii şi Biserica erau mereu alături, urmăreau fiecare pas al tinerilor ce începeau viaţa de familie. Câteva generaţii din rudenie erau în preajmă, sprijineau tinerele familii moral, fizic, financiar…, dar şi în creşterea şi educarea urmaşilor.

Astăzi mulţi tineri sunt lipsiţi de aceşti contraforţi. Părinţii fie sunt divorţaţi, fie plecaţi de mult de acasă, fie că sunt aşa cum sunt, mai indiferenţi sau pătimaşi. Tinerii iau singuri decizii, adesea pripite şi mai puţin corecte. De aici şi statistici pe departe îmbucurătoare: atâtea divorţuri se săvârşesc în fiecare zi, atâţia copii abandonaţi, apoi needucaţi.

Tinerii căsătoriţi, nepregătiţi de viaţa matură, lipsiţi de sprijinul şi îndrumarea părinţilor, dar şi ale celor din jur, nu mai pot duce poverile vieţii. Şi renunţă…

A priva pe cineva de educaţie şi de îngrijire din primii ani ai vieţii înseamnă a ridica o casă fără temelie. „O educaţie bună este izvorul întregului bine în lume” (Immanuel Kant).

Numai educaţia corectă îl ajută pe om să se descurce în viaţă, să lupte, să înfrunte greutăţile, să fie de sine stătător… să devină personalitate. „Educaţia este întotdeauna un orizont, nu o destinaţie” (Nicolae Iorga).

Să nu uităm de expresia „cei şapte ani de acasă”, care este fundamentală pentru orice societate. Probabil, în educaţie trebuie să fie cea mai serioasă investiţie, pentru ca ulterior să putem culege roade bune şi binecuvântate.

Să ne punem toate strădaniile în această misiune sfântă – EDUCAŢIA.

(Va urma)

Preot Octavian Moşin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!