Cine ne fură copiii (II)

Suntem într-o profundă criză, când familia şi şcoala nu mai ştiu cum să menţină copiii în nişte graniţe. Am ajuns vremurile când copiii îi conduc pe maturi. Probabil, am experimentat prea mult, am implementat tot felul de metode, care acţionează invers.

Mai bine de 15 ani urmăresc diverse experimente şcolare, preluate din afară „cu ochii închişi”. Unii au reuşit să facă şi bani, nu puţini, cu aceste testări. Atâtea asociaţii aplică tot felul de proiecte, inclusiv în domeniul educaţiei, încercând să fie ingenioşi, să vină cu diverse concepte, metode, tehnici, care însă nu se regăsesc în societatea şi moralitatea noastră.

Dar nimeni nu a căutat la cea mai sigură şi testată de veacuri sursă – Sfânta Scriptură şi învăţătura Bisericii. Metodă care a dat roade şi a format atâtea personalităţi.

„Copilul este o făptură biblică originară. Copilul este o făptură a vieţii neîntinate, este o floare deschisă luminii, este un îndemn la simplitate şi frumuseţe. În el vorbeşte frântura de cer dată omului odată cu începutul.”, spunea Ernest Bernea.

Pornind de la aceste realităţi, părinţii urmează a fi lăsaţi şi ajutaţi să-şi educe corect copiii.

„Pe copilul tău, pe care tu l-ai născut şi tu eşti dator ca să-l creşti în frica lui Dumnezeu şi să-l pedepseşti şi cu varga dacă altfel nu te ascultă, nu mai ai dreptul să-l creşti normal. Vezi? Şi asta pentru ca să ajungă omenirea toată la o destrăbălare cu totul neomenească. Vezi, asta înseamnă drepturile omului… O ajuns desăvârşită lucrarea satanicească. Nu mai ascultă nimenea de Biserică şi de Adevăr. Dacă-l pedepseşti pe copilul tău, îţi vin imediat cu drepturile omului: “De ce-l ocărăşti pe băiatul tău că se duce la desfrâu? Ε dreptul lui.” Auzi, dumneata! Ε sfârşitul. Ce să mai zici?…”, mărturisea părintele Dionisie Ignat de la Colciu.

Nu ştiu de ce s-au format nişte stereotipuri că Biblia vine cu tot felul de pedepse şi maltratări. Or, adevăratul mesaj, inclusiv cel educaţional, este în duhul dragostei. A avea frică de Dumnezeu înseamnă a fugi de păcat, de viaţă dezordonată, înseamnă a avea ruşine, a respecta şi a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele. Într-un final, „creştinismul este o şcoală a fericirii.” (Părintele Nicolae Steinhardt).

„Cea mai bogată moștenire pe care părinții pot să o lase copiilor este copilăria fericită, plină de amintiri tandre despre tatăl și mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, îi va păzi de ispite și îi va ajuta în încercările vieții de zi cu zi după ce vor părăsi casa părintească.” (Sfânta Muceniță Alexandra Feodorovna).

Virtutea se cultivă foarte greu şi anevoios. „Tot tineretul ar trebui educat ortodox, punându-se mare accent pe schimbările ce apar în firea omenească începând cu vârsta de 12 ani. Aceasta este vârsta la care se dezvoltă în mod special instinctele. Însuşi organismul omului începe să dezvolte aceste instincte. Pentru aceea trebuie pregătiţi copiii pentru această vârstă, pentru a nu mai cădea. Iar dacă nu vor mai cădea şi vor duce o viaţă curată şi neîntinată, vor putea primi pe Duhul Sfânt, Care se sălăşluieşte în om şi care mai departe va conduce în chip conştient pe om, pe acel copil.” (Părintele Marcu Dumitru).

Dar societatea de astăzi e foarte rezervată faţă de Biserică. Când îndemnăm părinţii să aducă copiii la o tabără de vară pe lângă parohia noastră, aceştia pun nenumărate întrebări: Ce faceţi cu ei? Nu-i puneţi la metanii? Nu-i insultaţi? Nu-i pedepsiţi cu Sf. Nicolae?… Pentru ca

ulterior să descoperi unii copii atât de destrăbălaţi, fără bun simţ, cărora nu li s-a interzis nimic, devenind astfel de necontrolat.

Cred ca sunt de vină părinţii, care le-au permis totul şi copiii, încă din adolescenţă, s-au intoxicat cu toate surogatele societăţii de astăzi. Nu i-au îngrădit, nu i-au protejat…

„În societatea prezentă, băieții, pe la vârsta de 14-15 ani, știu totul despre păcatele trupești, mult mai mult decât știau înainte chiar oamenii căsătoriți. Ei știu exact ce se petrece în filme, văd totul, iar atmosfera generală în care trăiesc este una de îngăduință. «De ce să te lupți cu acest lucru?» se spune astăzi. «Este ceva natural». Evident, sunt pregătiți pentru o viață de îngăduință față de păcat.” (Părintele Serafim Rose).

Atâta timp cât vom tolera şi promova păcatul, vom avea o societate bolnăvicioasă!

(Va urma)

Preot Octavian MOŞIN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!