Cine ne fură copiii? (I)

Tot mai multe familii luptă pentru a aduce pe lume un copilaş. Unii aleargă ani buni pe la tot felul de doctori pentru a primi această binecuvântare.

Paradoxal, uneori când sarcina vine cu atâta uşurinţă, invocăm motive că nu suntem gata să naştem copilul, iar când ne dorim cu tot sufletul, de multe ori constatăm că e prea târziu să dobândim acest rod.

Marea problemă se află în oameni, care adesea nu sunt pregătiţi pentru viaţa de familie, privesc lucrurile doar din perspectiva lor şi se gândesc în exclusivitate la ei.

A întemeia o familie înseamnă a renunţa la sine de dragul aproapelui. Cred că familia este asemenea unei mănăstiri. Un monah, la tundere, dă trei voturi: feciorie, sărăcie de bunăvoie şi ascultare. Dacă s-ar respecta aceste principii şi în viaţa de familie, situaţia ar fi cu totul alta: e nevoie de înfrânare, de păstrarea curăţiei trupeşti şi sufleteşti; e bine ca banul să fie comun şi să nu devenim pătimaşi de averi, ci să ne îmbogăţim la suflet; iar reciproca ascultare şi înţelegere ne ajută să menţinem casa.

Roadele sau averea fiecărei familii sunt copiii, dar şi viaţa întru virtute.

Planificarea familiei din zilele noastre a redus numărul odraslelor. Cuplurile sunt programate la unu-doi copii, iar când cineva cutează să vină cu al treilea, al patrulea, chiar unii dintre medici bat alarma. Nu mai puţin contează şi opinia publică. „Ce-ţi trebuie? Mai trăiţi pentru voi! Cu ce să întreţii atâţia copii?…” – acestea sunt doar câteva replici, care vorbesc despre trista realitate: copiii nu mai sunt o prioritate.

În special la vârsta tinereţii, copiii nu sunt atât binecuvântare, cât povară. Avem alte griji, suntem în atâtea treburi, ne planificăm atâtea lucruri…

Şi dacă unele familii, prin dobândirea unui prunc, cad în extrema idolatrizării acestora, altora nu le pasă de faptul cum le cresc copiii.

Evreii folosesc expresia de „copii furaţi”, referindu-se la cei care cresc în alt duh decât cel tradiţional.

Astăzi sunt atâţia „hoţi” ai sufletelor noastre, care ne fură, în primul rând, copiii.

Printre duşmani sunt: indiferenţa părinţilor, viaţa lor vicioasă ce se răsfrânge asupra urmaşilor, mass-media şi tehnologiile informaţionale, strada, pseudo-prietenii…

Ce e de făcut, cum să salvăm viaţa şi să cultivăm nişte valori autentice copiilor noştri, ce soluţii ne dă Biserica, la aceste întrebări vom încerca să răspundem.

Va urma

Preot Octavian MOŞIN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!