Amintiri despre Mitropolitul Antonie Plămădeală

Era o zi de toamnă din anul 2003, când fiindla Sibiu, la una din sesiunile de doctorat, am aflat că Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală este acasă, la reşedinţa sa mitropolitană din Sibiu. De mult timp, chiar de când am obţinut bursa pentru studiile de doctorat, vroiam să-l vedem pe mitropolit, ştiind că este originar din Basarabia, dar de câte ori încercam să obţinem o audienţă aflam că este bolnav şi se află la reşedinţa sa de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, care îi este ctitoria şi unde acum şi-a găsit odihna de veci.

Ne-a condus secretarul mitropoliei până în camera unde era Înalt Prea Sfinţitul. De fapt, am văzut că nu era o cameră oarecare, ci chiar cabinetul său de lucru plin cu cărţi şi manuscrise pe birou. L-am găsit pe mitropolit şezând într-un cărucior cu rotile, pe jumătate paralizat, dar cu chip blând şi luminos. Ne-a întâlnit cu zâmbet pe faţă, binecuvântându-ne cu mâna stângă, căci cea dreaptă nu o putea ridica.

Am stat cu el de vorbă două ore şi ceva, dar ni se păruse că a trecut doar jumătate de ceas. Multe lucruri ne-a povestit mitropolitul, multe cuvinte pline de înţelepciune şi de sens profund, multe fapte pe care nu le poţi găsi în cărţile şi studiile de istorie. Dar un lucru, cu adevărat, ne-a impresionat nespus de mult, şi anume, faptul că avea pe masă o carte care de curând văzuse lumina tiparului – „Basarabia”, care, de fapt, cuprinde amintirile mitropolitului despre locurile unde s-a născut, unde a crescut şi de unde a fost nevoit să plece. La sfârşitul discuţiei ne-a dăruit câte un exemplar al acestei cărţi şi am cerut să ne dea autograful, dar rugămintea noastră a provocat o altă nouă şi lungă discuţie despre subiectul cărţii. Cu lacrimi în ochi mitropolitul privea fotografiile din care, povestindu-ne istoria fiecărei din ele, dar cele mai calde amintiri, care i-au şi provocat lacrimi în ochii Înaltului, au fost legate de fotografia veche din anul 1939 unde era reprezentat Seminarul Teologic din Chişinău (actualul bloc nr. 2 al Universităţii de Stat din Chişinău, unde la etajul doi se mai află Academia şi Seminarul Teologic)[1]. Ne povestea că aici, în biserică, îşi făceau rugăciunile şi slujbele divine, iar la etajul întâi al bisericii era trapeza, unde mâncau; noi, însă, îi povesteam că biserica a fost restaurată pe din afară şi acum se pictează interiorul, dar se mai păstrează pe podele semnele utilajului sportiv, care a fost aici pe timpul regimului totalitar, când biserica fusese transformată în sală sportivă, iar la primul etaj astăzi este catedra de protecţie civilă şi multe alte săli de studiu.[2] Ne povestea că în aripa dreaptă se afla căminul pentru seminarişti şi sălile de lectură, unde îşi pregătea temele pentru acasă, iar noi îi spuneam că astăzi aici este muzeul de biologie şi zoologie al Universităţii de Stat din Moldova.

Da, multe s-au schimbat de când a plecat mitropolitul din băncile acestei instituţii, dar un lucru nu s-a schimbat: dorul şi sentimentele pe care le-a avut şi le are pentru plaiul natal, şi acest lucru l-am văzut în ochii şi lacrimile lui, şi în faptul că una din ultimele sale lucrări a fost dedicată locului unde a venit pe lume, unde a făcut primii paşi, primele studii şi pentru care s-a luptat şi a tânjit toată viaţa.[3]

La sfârşitul convorbirii ne-a semnat cartea, tot cu mâna stângă, şi ne-a spus să scriem acolo tot ce ne dorim.

Răsfoind această carte, ne aducem aminte de Înalt Prea Sfinţitul Antonie Plămădeală, mare teolog, scriitor, istoric, patriot, ierarh şi om. Încă nu am scris nimic în dreptul semnăturii lui, dar ştim că ceea ce vom scrie se va împlini neapărat.

Odinhneşte-te în pace, veşnică-ţi pomenire.

Au consemnat

Pr. Lect. Dr. Octavian MOŞIN şi

Pr. Lect. Dr. Eugen ONICOV

Material publicat în ziarul „Altarul Credinţei”, nr. 17, 2005, pag. 6.



[1] N.red. Actualmente şcolile duhovniceşti îşi au sediul în str. Ismail, 46, iar blocul nr. 2 al USM este în stare avariată şi urmează a fi restaurat.

[2] N.red. Biserica a fost restaurată şi în interior, iar lăcaşul a fost resfinţit la 13 mai 2007 de către Mitropolitul Vladimir, fiind înconjurat de un sobor de preoţi. La etajul I a fost amenajat muzeul USM.

[3] N.red. Evident că astăzi nu mai este printre noi, dar credem că sufleteşte va fi mereu în inima celor care l-au cunoscut.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!