A fost sfinţit căminul nr. 6 al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM

Recent, la iniţiativa studenţilor de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, un sobor de preoţi în frunte cu Prot. Mitr. Octavian Moşin a sfinţit căminul nr. 6 al Facultăţii.

La serviciul divin de împrospătare duhovnicească au participat rezidenţii căminului, reprezentaţi ai administraţiei şi profesori universitari.

Adresându-se celor prezenţi, părintele Octavian a vorbit despre importanţa comunicării în viaţa creştinilor, care duce către unitate şi întărire reciprocă întru credinţă. De fapt, după cum s-a exprimat Sfinţia Sa, Biserica este comunicare – cu Dumnezeu şi cu confraţii – prin Dumnezeu.

Părintele a îndemnat sutdenţii ca în calitatea lor de viitori specialişti în domeniul comunicării publice şi a jurnalismului, să-şi ghideze activitatea în virtutea adevărului şi a promovării valorilor spirituale şi social-umane ziditoare şi paşnice.

La final, tinerii au primit binecuvântarea preoţilor şi iconiţe cu chipul Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.

Menţionăm că între Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii de Stat din Moldova şi Biserica universitară “Întâmpinarea Domnului” există o îndelungată şi prodigioasă colaborare, materializată prin mai multe conferinţe, seminare, ateliere şi acte caritabile.

IMG_1604


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!