aprilie, 2017

Avem nevoie de slujitori cărturari! – Protoiereul Zosima Toia la 60 de ani

Urmăresc pleiada slujitorilor care au trecut de 80 de ani, majoritatea au o ţinută aparte. Şi părintele Zosima Toia, deşi e doar la şase decenii de viaţă, păstrează duhul culturii, moralei şi spiritualităţii interbelice. De când îl cunosc, m-am obişnuit să-i spun naşul, căci mereu mi-a fost un bun îndrumător în multe ale vieţii. Merg des prin parohia „Sf. Voievozi” […]

Posted in Articole și Interviuri | No Comments »

De la ”pomeniri” la rugăciuni pentru adormiți

Și în acest an am ajuns la Paștile Blajinilor. În unele zone ale țării a fost imposibil de a realiza acest obicei local și de a merge la cimitir pentru a-i pomeni pe cei adormiți. Cu toate acestea mulți au insistat să ajungă la mormintele acestora pentru că așa e regula, e tradiție. Unii au […]

Posted in Articole și Interviuri | No Comments »

Săptămâna Luminată – Parfum de Rai

Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată ne creează o atmosferă asemenea celei din Rai, fiind plină de lumină și de bucurie. „Aşa cum în Rai există o bucurie negrăită şi preamărită, aşa şi la Sfintele Paşti şi în Săptămâna Luminată există o bucurie mai presus de toate bucuriile.” (Părintele Teofil Părăian). În aceste zile toată suflarea […]

Posted in Articole și Interviuri | No Comments »

Sfintele Paști trăit la biserica din Dumbrava&Vile din comuna Trușeni

Acum zece ani, când am pornit biserica ”Sf. Petru Movilă” din loc. Dumbrava, ne gândeam că vom uni oamenii întru cele sfinte și dumnezeiești. Așa și este. Doar de Învierea Domnului vin majoritatea locuitorilor Dumbravei și a sectoarelor de vile din comuna Trușeni. Și dacă în primul an au fost vreo 30 de suflete la […]

Posted in Activități și evenimente | No Comments »

Prot. Teodor Domnița: ”Slujim acolo unde a rânduit Dumnezeu”

În Săptămâna Pătimirilor am poposit în parohia ”Nașterea Maicii Domnului” din s. Nihoreni, r. Râșcani. Am discutat cu părintele Teodor Domnița, care de un deceniu activează la nou-înființata parohie din preajma orașului. Sfântul locaș este amenajat pe locul fostului magazin al satului și este ridicat cu puterile localnicilor, care în mare parte sunt ucraineni.  

Posted in Articole și Interviuri, Interviuri | No Comments »

Pr. Constantin Râciu: ”Și în parohiile mici e nevoie de slujitori”

Am dialogat cu preotul Constantin Râciu din parohia ”Nașterea Maicii Domnului”, s. Răcăria, r. Râșcani. O localitate destul de mică din preajma centrului raional, care are o biserică de lemn de la începutul sec. XX. În doi ani, de când a venit părintele Constantin, au început lucrările de restaurare a sfântului locaș. Părintele paroh se […]

Posted in Articole și Interviuri, Video | No Comments »

Masa rotundă: ”Învierea Domnului: tradiții și bucate”

Joi, 13 aprilie, în sala de lectură a Universității Pedagogice de Stat ”I. Creangă” s-a organizat masa rotundă: ”Învierea Domnului: tradiții și bucate”, la care au participat studenți și cadre didactice de la câteva facultăți. Au fost prezentate câteva comunicări tematice: ”Pășind spre Înviere. Prin înfrânare la bucuria Sf. Paști” – preot Octavian Moșin; ”Rostul […]

Posted in Activități și evenimente | No Comments »

Prot. Sveatoslav Ungurean: ”Este o mare binecuvântare să avem capele pe lângă instituțiile medicale”

La 11 aprilie am vizitat capela cu hramul ”Sf. Pantelimon” din incinta Spitalului raional Râșcani. Acum șapte ani cu greu s-a aprobat deschiderea acestui sfânt locaș într-un bloc în care se tratau cei cu boli cardiace. Părintele Sveatoslav Ungurean deservește spiritual această capelă, iar de rând cu această ascultare de ani buni e protopopul circumscriției […]

Posted in Activități și evenimente | No Comments »

Discuții cu studenții de la USM în Joia Mare

După Sf. Liturghie din Joia Mare, zeci de studenți, însoțiți de profesori, au intrat în capela Universității de Stat din Moldova. Preotul Octavian Moșin a discutat cu fiecare grup de tineri, vorbindu-le despre semnificația acestei săptămâni a Pătimirilor Mântuitorului și răspunzând la diverse întrebări ale acestora. Preotul s-a referit și la istoricul acestui edificiu sacru, […]

Posted in Activități și evenimente | No Comments »

”Lumina Învierii” – tema discuției cu tineri de la ASEM

În ziua de miercuri a Săptămânii Pătimirilor, preotul Octavian Moșin, președintele ASCO, a fost invitat în sala de lectură a Academiei de Studii Economice din Moldova. Părintele le-a vorbit viitorilor economiști despre sensul Învierii Domnului pentru fiecare suflare omenească, apoi s-a referit la viață, la creștere duhovnicească și la feciorie. Slujitorul a dialogat cu studenții […]

Posted in Activități și evenimente | No Comments »

Talente la Gimnaziul ”Gh. Râșcanu” din or. Râșcani

Așa se întâmplă că omul de la oraș se rupe de natură. Nu mai apucă să observe când se schimbă anotimpurile. Ascultând cântecul interpretat de două domnișoare de la Gimnaziul ”Gh. Râșcanu”, or. Râșcani, mi-am dat seama că nu am prins încă ciripitul păsărilor din această primăvară. Am savurat din dulcea cântare a celor două […]

Posted in Activități și evenimente, Video | No Comments »

Avem nevoie de dascăli care ar fi și evlavioși!

În Săptămâna Patimilor mi-au uns sufletul dascălii de la Gimnaziul ”Gh. Râșcanu” din or. Râșcani. În cadrul unei activități consacrate Învierii Domnului toate au ieșit pe scenă în fața elevilor, intrerpretând câteva cântări duhovnicești. Însă asta nu e tot. Așa după cum le vedeți în imagine se prezintă zi de zi la lucru. Mai mult […]

Posted in Uncategorized | No Comments »

Să fim vrednici de Înviere!

În vechime se spunea că toate drumurile duc la Roma, iar un creştin ar spune că toate strădaniile pământeşti ar trebui să ne facă vrednici de Înviere. Cei de demult conştientizau realitatea că fără de Dumnezeu nu putem face nimic, iar toată nădejdea s-o punem în Domnul. „Nu mai nădăjduiţi în omul cel muritor, în […]

Posted in Articole și Interviuri | No Comments »

Tema ”Prietenii lui Dumnezeu” duscutată cu elevii din or. Râșcani

Marți, 11 aprilie, elevii Liceului Teoretic ”L. Damian” și Gimnaziului ”Gh. Râșcanu” din or. Râșcani au avut o întâlnire cu preotul Octavian Moșin, președintele Asociației Studenților Creștini Ortodocși. Părintele le-a vorbit despre prietenie ca virtute, explicându-le cine poate deveni prietenul lui Dumnezeu. Au urmat diverse întrebări legate de tinerețe și dragoste, despre pregătirea și trăirea […]

Posted in Activități și evenimente | No Comments »

Cum se cuvine sa petrecem Săptămâna Mare?

Suntem în Săptămâna Patimilor, numită şi Săptămâna Mare, ultima din Postul Paştelui. În această perioadă, credincioşii se pregătesc de sărbătoarea Învierii lui Hristos prin abţinere de la cele lumeşti şi prin rugăciune. Tradiţia spune că în următoarele zile se ţine post aspru şi se mânâncă abia după asfințitul soarelui. Ce trebuie şi nu ce avem […]

Posted in Emisiuni, Video | No Comments »

A fost binecuvântat un nou centru de plasament pentru copii cu dizabilități severe

De praznicul Bunei Vestiri a fost binecuvântată o casă comunitară pentru copii orfani cu dizabilități severe în sectorul Botanica al capitalei. Este un proiect ambițios și mărinimos al Asociaţiei Obştești CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie /Hope and Home for Children în parteneriat cu Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului pentru 12 copii cu dizabilități, […]

Posted in Activități și evenimente | No Comments »

Gânduri de Buna Vestire la Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”

De sărbătoarea Buna Vestire a avut loc o întâlnire cu studenţii  Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare”. După slujba praznicală a urmat o discuţie de suflet cu părintele capelan Octavian Moşin. S-a vorbit despre post, fapte bune şi semnificaţia sărbătorii Bunei Vestiri în viaţa tânărului. Circa o sută de studenţi ai anului II de la […]

Posted in Activități și evenimente | No Comments »

”Mergând spre Înviere” – genericul unei activități în Liceul ”M. Marinciuc” din Chișinău

Tradițional, în preajma Învierii Domnului, elevii Liceului cu profil real ”M. Marinciuc” din capitală organizează activități cu genericul ”Mergând spre Înviere”. Zeci de liceeani au venit cu mesaje la tema postului, rugăciunii, referindu-se, în special, la cele trei sărbători ce ne bat la ușă – Buna Vestirea, Floriile și Învierea Domnului. Elevii au pregătit informație […]

Posted in Activități și evenimente | No Comments »

Vestirea sărbătorilor creștine la Liceul ”Socrate” din capitală

La solicitarea pedagogilor și părinților celor care învață în Liceul ”Socrate” din Chișinău, înainteprăznuirea Bunei Vestiri a fost o zi de aleasă bucurie lăuntrică. În instituție au fost invitații preoții Octavian Moșin și Nicolae Ciobanu, care au mers prin majoritatea claselor liceului, vorbindu-le despre bunătate, dragoste, săvârșirea faptelor bune, precum și despre modul cum se […]

Posted in Activități și evenimente | No Comments »

În așteptarea Bunei Vestiri

Suntem în preajma sărbătorii împărătești Buna Vestire, unul dintre cele patru praznice închinate Maicii Domnului. Azi-dimineață, într-o discuție cu câțiva tineri, mi s-a pus întrebarea: „Da ce fel de sărbătoare mai este și asta, nu cumva se mănâncă pește?”. Din păcate, cam la asta se rezumă multe dintre sărbătorile religioase – ce se consumă și […]

Posted in Articole și Interviuri | No Comments »

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters

Urmăriți-ne pe Facebook!